Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că medicii angajați în sistemul public de sănătate vor fi obligați să își desfășoare activitatea exclusiv în cadrul unității publice, pe durata programului de lucru stabilit. Acest lucru presupune că nu vor mai putea practica în clinici private în timpul orelor de program la stat.
Această măsură face parte din noul program de guvernare și vizează creșterea responsabilității medicilor față de unitățile sanitare publice. Medicii care desfășoară activitate medicală în altă unitate sanitară în timpul orelor de lucru din sistemul public riscă să le fie desfăcut contractul de muncă.
„Desfacerea contractului de muncă va fi ultimul pas, dacă vreți. Această măsură vine în contextul în care dorim să restabilim un parteneriat echitabil între sectorul public și cel privat”, a declarat ministrul.
Concedierea personalul medical care lucrează la privat, în timpul programului de la stat, este o măsură din programul de Guvernare al Guvernului Bolojan, la capitolul Sănătate.
Prioritățile pentru sănătate ale actualului guvern:
Creșterea performanței spitalelor. Reducerea numărului de paturi cu spitalizare continuă;
Plata în funcție de performanță pentru medici;
Reducerea sporurilor la personalul din spitalele cu datorii;
Numirea șefilor de secții de către manageri, nu de către universități. Contracte de performanță;
Consorții de spitale și achiziții comune pentru materiale primare;
Creșterea bazei de plătitori la Casa de Asigurări și eliminarea excepțiilor;Descurajarea acordării de concedii medicale fictive;
Creșterea cu 20% a bazei de contribuabili a CASS, prin eliminarea excepțiilor și prin aplicarea CASS la pensiile mari;
Creșterea cu peste 15% prin aplicarea CASS la pensiile mari;
Creșterea ponderii medicamentelor generice și respectarea ghidurilor de tratament;
Folosirea eficientă a bugetelor CNASReducerea centrelor de permanență din mediul urban;
Sistemele private de sănătate care vor dori contract cu CNAS vor avea obligația ca minim 80% din personalul angajat să fie angajați cu normă întreagă.
Rezidenții în sistem privat vor fi plătiți parțial de unitatea medicală;
Desfacerea contractului de muncă pentru personalul medical care desfășoară, în timpul programului de lucru din sistemul public, activități medicale în alte unități sanitare;
Convertirea unităților sanitare cu grad redus de ocupare și servicii medicale ineficiente în ambulatorii sau spitale de recuperare și paleație.
Foto: caracter informativ
Citeste mai mult