Ministrul Sănătăţii a trimis corpul de control în teritoriu pentru a verifica situaţia concediilor medicale. Sute de mii de concedii sunt eliberate fix aproape de weekend și de sărbătorile legale
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat joi că a trimis în teritoriu Corpul de control al ministerului şi pe cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru a verifica „în detaliu” situaţia concediilor medicale, având în vedere că anul trecut ar fi fost eliberate un milion de astfel de concedii, în condiţii care „par suspecte”, transmite Agerpres.
„O spun clar şi ferm: toleranţă zero pentru fraudarea concediilor medicale! Am trimis Corpul de control al Ministerului Sănătăţii, împreună cu Corpul de control al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în teritoriu pentru o acţiune comună de verificare în detaliu. Nu este normal şi este complet imoral ca un sistem întreg să ia din banii dedicaţi spitalelor, din tratamentele bolnavilor şi să finanţeze vacanţele unor angajaţi care beneficiază nejustificat de concedii medicale fictive”, a scris ministrul pe Facebook.
Potrivit acestuia, sute de mii de concedii medicale sunt eliberate „într-un mod suspect chiar în proximitatea zilelor de weekend şi a sărbătorilor legale”.
„Sute de mii de concedii medicale sunt eliberate, într-un mod suspect, fix în proximitatea zilelor de weekend şi a sărbătorilor legale. Predispoziţia la ‘îmbolnăvire’ a unor angajaţi c
„Vorbim despre aproape o treime din toate concediile medicale eliberate. Verificăm temeinic şi acţionăm. Apelul meu ferm către personalul medical este să nu elibereze concedii medicale fără temei medical. Ne costă bani (de ordinul miliardelor de lei) şi, mai grav, irosim resurse indispensabile pacienţilor cu afecţiuni grave (oncologice, cardiace sau AVC) care chiar au nevoie”, a transmis ministrul Sănătăţii.
Articolul Ministrul Sănătăţii a trimis corpul de control în teritoriu pentru a verifica situaţia concediilor medicale apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult