Ministrul Justiției, despre sentința judecătorului care a anulat anularea alegerilor din 2024: Scrutinul din mai ”merge mai departe”
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a reacționat joi, 24 aprilie, după ce un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.
Radu Marinescu spune că alegerile programate în luna mai „merg mai departe pentru că actele administrative ale guvernului nu au fost suspendate sau anulate”.„Hotărârea Curții Constituționale a României nu este act administrativ. Cu alte cuvinte, legea nu permite suspendarea sau anularea acesteia. Dar trecând peste acest considerent, veți observa în dispozitivul hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Ploiești faptul că se admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat.
Actul administrativ, așa a interpretat magistratul care a pronunțat această hotărâre, ar fi Hotărârea Curții Constituționale nr. 32. Acum, în temeiul acestei hotărâri a CCR, guvernul a adoptat acte normative care au organizat alegerile.
Cu alte cuvinte, executarea hotărârii Curții Constituționale s-a realizat deja până la momentul pronunțării hotărârii de la Ploiești. Cu alte cuvinte, nu mai există efecte curente care să fie suspendate prin efectul hotărârii judecătorești pronunțate”, a declarat ministrul Justiției, la B1 TV.
„Atâta timp cât obiect al acțiunii de contencios nu l-au făcut și actele administrative deja emise anterior, ele nu sunt suspendate prin voința judecătorului în cazul dispozitivului hotărârii judecătorești. În consecință, acestea produc efecte în continuare. Alegerile merg mai departe pentru că actele administrative ale guvernului nu au fost suspendate sau anulate”, a declarat Marinescu.
Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.”Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare”, potrivit minutei deciziei.Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Articolul Ministrul Justiției, despre sentința judecătorului care a anulat anularea alegerilor din 2024: Scrutinul din mai ”merge mai departe” apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult