România a fost în centrul discuțiilor la Viena, la nivel înalt privind energia și cooperarea economică, conform ministrului Energiei, Bogdan Ivan. Acesta a participat, alături de premierul Ilie Bolojan și de delegația României, la o întrevedere cu cancelarul austriac Christian Stocker și cu ministrul Energiei, Wolfgang Hattmannsdorfer.
Potrivit lui Ivan, tema principală a dialogului a vizat proiectele strategice prin care România își poate consolida rolul regional în domeniul energiei și al investițiilor. Un punct esențial în discuții a fost Neptun Deep, proiectul derulat de OMV Petrom și Romgaz, considerat de oficialul român o investiție capabilă să transforme România „într-un pol de stabilitate energetică la nivel european”.
Ministrul Energiei a subliniat, de asemenea, necesitatea îmbunătățirii interconectărilor energetice, cu accent pe cele electrice, în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est. „Prețurile nu pot scădea fără o integrare reală a infrastructurii”, a declarat Ivan.
De partea cealaltă, oficialii austrieci și-au exprimat interesul pentru consolidarea relațiilor economice și au reafirmat sprijinul Austriei pentru aderarea României la OCDE, un obiectiv strategic pentru București.
„Obiectivul meu rămâne clar: energie accesibilă pentru populație, prețuri competitive pentru companii și o Românie puternică în arhitectura energetică europeană”, a punctat Bogdan Ivan.
Întâlnirea de la Viena marchează un nou pas în direcția intensificării cooperării bilaterale și a consolidării poziției României pe harta energetică a Europei.
Citeste mai mult