Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat astăzi că a trimis la Parchet dosarul care vizează situaţia unor angajaţi din sistemul vamal încadraţi în grad de handicap.
„Cei care fraudează sistemul de dizabilitate trebuie să răspundă în faţa legii. Am trimis la Parchet dosarul care vizează situaţia unor angajaţi din sistemul vamal încadraţi în grad de handicap, după finalizarea procesului de reevaluare”, a anunţă ministrul într-o postare pe Facebook.
Florin Manole precizează că a cerut ca toate aceste cazuri să fie verificate corect şi fără excepţii.
„Din cele 11 persoane convocate la reevaluare, patru nu s-au prezentat, deşi au fost chemate. În cazul celorlalţi, comisiile au stabilit fie neîncadrarea lor în grad de handicap, fie încadrarea în grade de handicap inferioare faţă de cele acordate anterior. Aceste situaţii ridică semne serioase de întrebare. De aceea, am considerat necesar ca dosarul să fie transmis Parchetului, pentru ca toate aspectele să fie analizate conform legii”, a explicat ministrul.
„Pentru mine, este un principiu clar: sistemul de protecţie pentru persoanele cu dizabilităţi trebuie să fie corect şi să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie de el. Orice suspiciune de abuz trebuie clarificată“, a mai afirmat Manole.
Citește și: Comisia Europeană a luat act de decizia CCR privind pensiile speciale și analizează îndeplinirea jalonului PNRR
Citeste mai mult