O nouă provocare pentru brașoveanul Radu Burciu
Brașoveanul Radu Burciu (41 de ani) este noul antrenor al echipei Magufana, campioana Greciei la minifotbal (socca). Burciu a ajuns la echipa din Atena la recomandarea lui Spiros Baltsavias. „Am ajuns la Magufana prin intermediul lui Spiros Baltsavias, managerul lui AEK Oradea, echipă care a câștigat în 2022 Liga Campionilor la minifotbal. La mijlocul lunii septembrie voi pleca în Grecia pentru a pregăti Champions League, competiție care va avea loc în perioada 16-20 octombrie în Creta. Magufana are cinci titluri de campioană a Greciei, iar anul trecut a ajuns în primele 8 în Champions League Soca. Îmi doresc să cunosc jucătorii, să lucrăm împreună și să clădim o echipă unită, capabilă să se lupte pentru trofee. Nu cred în jumătăți de măsură – pentru mine minifotbalul înseamnă pasiune, muncă și performanță”, a declarat Radu Burciu. Până la finalul anului, Burciu are un program extrem de încărcat. La finalul acestei luni va participa ca jucător cu Liriada Râșnov la EMF Champions League Masters Cup 2025, programată între 26 – 29 septembrie, la Sofia. La finalul lunii noiembrie, brașoveanul va participa cu echipa națională de MiniFotbal Socca a Irlandei la Campioantul Mondial din Mexic.
Articolul Minifotbal (socca). O nouă provocare pentru brașoveanul Radu Burciu. Va antrena în Grecia pe Magufana apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult