Universitatea Craiova a încheiat sezonul competitional pe locul 3, va juca în Conference League, dar oficialii olteni voiau o clasare mai bună. Ambiționați de faptul că și anul acesta ar fi putut obține titlul dacă nu ar fi clacat în momentele cheie, conducătorii Științei au început campania de achiziții devreme și promit noi lovituri importante, astfel încât la startul campionatului Mirel Rădoi să alinieze un lot mult mai competitiv.
„Sperăm să vină acel moment în care vom câștiga titlul“
Principalul acționar al Universității Craiova, Mihai Rotaru, se mândrește cu cele trei transferuri oficializate deja. În discuție intră mijlocașii Samuel Teles (28 ani) și David Matei (19 ani), respectiv atacantul stânga Mihnea Rădulescu (19 ani). Finanțatorul Științei consideră că a transferat cei mai buni jucători U21 și acest lucru ar putea înclina balanța decisiv în lupta pentru locul 1.
„Trebuie să vină și momentul nostru, până la urmă. Acum nu știu ce se va întâmpla. Avem, totuși, un avantaj: pe lângă jucătorii U21 crescuți de academie, eu zic că am luat cei mai buni jucători U21 disponibili pe piață. La acest capitol suntem acoperiți. Pe Telles, Mirel Rădoi și l-a dorit foarte mult. De aici încolo, mai avem de rezolvat 3-4 transferuri.
Vom mai aduce un fundaș central, un mijlocaș central și atacanți. Vom întări echipa, coloana vertebrală o avem deja. Știți că sunt atent la detalii, da? Sperăm să vină acel moment în care vom câștiga titlul. Napoli a așteptat 33 de ani, apoi a câștigat două titluri la distanță de un an între ele.
Ne dorim și noi un titlu, după atâția ani grei. Cred că ne va schimba puțin ADN-ul și vor mai urma și altele. Trebuie să spargem această barieră“, a spus Rotaru, citat de GSP.
Zeljko Kopic, „îndrăgostit“ de Alex Mitriță
Dacă Mihai Rotaru se laudă cu ultimele achiziții și promite și alte „bombe“, rivalii Științei îl indică pe Alex Mitriță (30 ani) drept motorul echipei. „Piticul Atomic“ a marcat 19 goluri, a fost al doilea golgheter al Superligii și ar putea părăsi echipa în această vară, fiind curtat de foarte multe echipe cu bani.
„(n.r. – Cine e cel mai bun jucător din campionatul nostru?) Pentru mine, Mitriță. Pentru mine, el este jucătorul care poate face cea mai mare diferență pe teren. Orice antrenor și-ar dori un astfel de jucător. Astfel de jucători schimbă jocul cu totul. Sunt genul de jucători speciali, cu calități speciale“, a spus Zeljko Kopic, la PRO TV.
„Știu ceea ce urmează să se întâmple la clubul ăsta“
În tot acest timp, tehnicianul Universității Craiova, Mirel Rădoi, promite o pregătire de 10 în cantonamentul din Austria.
„Vedem care sunt jucătorii care rămân. Începem să vedem dacă activăm clauze, dacă prelungim contracte, dacă renunțăm, la cine renunțăm. Știu ceea ce urmează să se întâmple la clubul ăsta și ce urmează să se întâmple în cantonamentul din vară, în momentul în care vom ajunge acolo. Le-am spus și lor, o să vedeți un alt antrenor, mult mai dur. Bucurați-vă de vacanța asta, pentru că vă va aștepta un cantonament în care mă veți înjura, vă va părea rău, veți vomita. Dar lucrurile frumoase nu sunt ușor de realizat. Nici în viață, nici în sport“, a spus Rădoi, la conferința de presă de sâmbătă seară.
Citește și: Cristiano Ronaldo îi spune „pa“ lui Al-Nassr
Citeste mai mult