Unirea Principatelor Române, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, a fost posibilă datorită curajului liderilor politici din aceea vreme. Plecați la studii la mari universități din Franța și Germania, aceștia au descoperit ideile liberalismului, naționalismului, principii moderne de organizare a societății. Au considerat că este de datoria lor să se întoarcă acasă și să le pună în practică pentru a îndeplini năzuințele poporului.
Elita politică a avut o strategie ingenioasă: dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei și al Țării Românești.
Politicienii români au folosit din plin contextul european favorabil. În urma înfrângerii suferite în „Războiul Crimeei „, trupele ruse au fost nevoite să se retragă din Principatele Române, pe care le ocupaseră în 1853.
Printre cei care au jucat un rol crucial în desfășurarea evenimentelor s-au numărat și tineri politicieni români de orientare liberală, precum Mihail Kogălniceanu, frații Ion C. Brătianu și Dimitrie C. Brătianu, Ion Ghica, frații Golescu și C.A. Rosetti. Ion Brătianu a avut un rol hotărâtor în dubla alegere a lui A.I. Cuza, atunci când in București unioniștii păreau că pierd în fața separatiștilor, iar el împreună cu C.A. Rosetti au ridicat populația din București și împrejurimi pentru a impune dubla alegere.
Unirea din 1859 a fost puternic sprijinită de Franța. Ion C Brătianu îi prezintă, în 1853, împăratului Napoleon al III – lea, în numele exilaților români, un Memoriu prin care aduce argumente importante: ” Țara Românească, Moldova, Basarabia – aceasta din urmă, parte integrantă din Moldova, dar încorporată cu forța de Rusia în 1812, pot forma un stat …și care poate reprezenta și o barieră serioasă între Poartă și Rusia”.
Reformele inițiate după Unirea Principatelor au fost de inspirație occidentală: reforma agrară, secularizarea averilor mănăstirești, legea educației și Codul Civil.
Unirea a fost recunoscută doar pe durata domniei lui A.I. Cuza, dar a fost consolidată prin acceptarea tronului Principatelor Unite de către domnitorul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, cel care se bucura atât de sprijinul Franței, cât și de cel al Prusiei și sub care România si-a cucerit Independența.
Actul Unirii de la 1859 dovedește cât de important este ca o națiune să aibă lideri cu un proiect politic, bine pregătiți și curajosi. De asemenea, arată cât de importantă este solidaritatea dintre clasa politică și popor pentru îndeplinirea obiectivelor naționale.
De asemenea, este o dovadă, și nu singura, că sprijinul pentru modernizarea și prosperitatea României poate veni doar din Vest. Cei care se raportează la Rusia ca la un model de conducere ignoră lecțiile dure ale istoriei.
Citeste mai mult
