Femeia a fost intubată și internată la ATI după care i s-a făcut cezariană de urgență n atât bebelușul cât și mama sunt acum bine
Medicii de la Spitalul Municipal Rădăuți au dus o luptă contra cronometru și au salvat viața unei paciente care a ajuns la unitatea spitalicească în stare foarte gravă. Se pare că femeia, originară din Constanța și stabilită de curând la Sucevița, a solicitat un echipaj al Ambulanței, pe data de 8 noiembrie, după ce a început să sângereze foarte puternic, fiind însărcinată în 30 de săptămâni. Andreea T. a fost intubată și internată în secția de Terapie Intensivă, după care i s-a făcut cezariană de urgență. Bebelușul cântărea la naștere 1.300 de grame și a fost transferat la secția de Neonatologie a Spitalului Județean.
Tânăra a recunoscut că a văzut moartea cu ochii și le-a mulțumit cadrelor medicale rădăuțene, povestind emoționată despre doctorii Lilia Bobeico, Flaviu Sima, Liviu Dubei și Andrada Sturzu. ”Am fost la un pas de moarte. Aparatura, patul de spital, toate aparatele care m-au putut monitoriza constant, cadrele medicale mi-au adus siguranță și încredere. Am simțit, cu adevărat, comunicare constantă, cooperare între pacient și medic. Mulțumesc!”, a povestit Andreea T. (C. R.)
The post Medicii de la spitalul rădăuțean au salvat o femeie însărcinată, care a fost la un pas de moarte appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult