• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
01/02/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Olt

Medic american: SUA vor avea imunitate de turmă până în aprilie

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
20/02/2021
in categoria Stiri Olt
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Trendul actual de scădere drastică a infectărilor cu Covid-19 din Statele Unite indică faptul că noul coronavirus va dispărea în cea mai mare parte până în aprilie iar americanii vor putea reveni la o viață normală, argumentează, într-un editorial publicat de Wall Street Journal , dr. Marty Makary, chirurg și profesor la Johns Hopkins School of Medicine și Bloomberg School of Public Health.

„Pe traiectoria curentă, mă aștept ca Covid să dispară în cea mai mare parte până în aprilie, permițând astfel americanilor să revină la o viață normală”, scrie acesta, în editorialul intitulat „Vom avea imunitate de turmă până în aprilie”.

Acesta notează că, în mijlocul teribilelor avertismente legate de Covid, un aspect „crucial” a fost în mare parte ignorat: numărul de cazuri a scăzut cu 77% în ultimele șase săptămâni. „Dacă un medicament ar reduce cazurile cu 77%, l-am numi un medicament miraculos. De ce numărul de cazuri cade mult mai rapid decât predicțiile experților?”, se întreabă el, înainte de a răspunde:

„În mare parte deoarece imunitatea naturală din infecțiile anterioare este mult mai curentă decât ceea ce a putut fi măsurat prin teste. Testele nu au surprins decât între 10% și 25% dintre infecții, în funcție de momentul în care, în timpul pandemiei, cineva a luat virusul. Aplicarea unei medii de detectare a cazurilor ponderată în timp de 1 din 6,5 la totalul de 28 de milioane de cazuri confirmate ar însemna că circa 55% dintre americani au imunitate naturală”.

La această valoare trebuie adăugate persoanele deja vaccinate – 15% dintre americani la sfârșitul acestei săptămâni, iar numărul e în creștere rapidă.

Imunitatea naturală, ignorată de studiile care analizează anticorpii

În opinia sa, studiile care analizează anticorpii subestimează „aproape cu siguranță” imunitatea naturală. Astfel, testele de detectare a anticorpilor nu detectează imunitatea mediată de celulele T, care dezvoltă o „memorie” după ce au fost activate de virus. Studii efectuate în 2008 au descoperit că supraviețuitorii Gripei spaniole aveau încă celule T capabile să producă anticorpi neutralizatori – 90 de ani mai târziu.

Iar scăderea consistentă și rapidă a numărului de noi cazuri zilnice începând cu 8 ianuarie nu poate fi explicată decât prin imunitatea naturală, în condițiile în care:

  • comportamentul populației nu s-a îmbunătățit brusc în timpul perioadei de vacanță
  • americanii au călătorit mai mult de Crăciun decât au făcut-o în martie
  • vaccinurile nu pot explica declinul rapid din ianuarie, în condițiile în care rata de vaccinare era slabă atunci
  • „Predicția mea potrivit căreia Covid-19 va fi în cea mai mare parte dispărut în aprilie se bazează pe date de laborator, date matematice, literatura publicată și conversațiile cu experți. Dar se bazează de asemenea și pe observația directă a dificultăților de testare, în special pentru cei săraci. Dacă trăiești într-o comunitate înstărită, unde oameni îngrijorați sunt atenți să se testeze, ai putea crede că majoritatea cazurilor de infectare sunt surprinse prin testare. Dar dacă ai văzut numeroasele bariere pentru americanii cu venituri mici, poți crede că foarte puține infectări au fost surprinse la centrele de testare. Rețineți că multe infecții sunt asimptomatice, dar tot declanșează o imunitate naturală”, subliniază acest expert.

Imunitatea de turmă este rezultatul inevitabil al răspândirii virusului și al vaccinării

Dr. Marty Makary arată că mulți experți, dar și politicieni și ziariști sunt reticenți să discute despre imunitatea de turmă, în condițiile în care, în America, a căpătat o conotație politică. Dar imunitatea de turmă este rezultatul inevitabil al răspândirii virusului și al vaccinărilor. Când lanțul de transmise a virusului este rupt în multiple locuri, este mai greu pentru el să se răspândească – inclusiv pentru noile tulpini, spune el.

Expertul american notează că imunitatea de turmă a fost bine documentată în orașul brazilian Manaus, unde cercetătorii de la Lancet au raportat o prevalență a infecției cu o formă anterioară a coronavirusului de 76%, care a antrenat o încetinire semnificativă a epidemiei. Acum, este analizată prezența unei noi tulpini, care amenință să scape imunității colective. Dar chiar și țările unde au apărut noi tulpini, cum sunt Marea Britanie, Africa de Sud și Brazilia, raportează de asemenea scăderi semnificative în noile cazuri detectate zilnic.

Mutațiile sunt un semnal că vnoul coronavirus va persisita după pandemie

Riscul apariției de noi mutații trebuie să fie un semnal de alarmă că noul coronavirus va persista decenii după sfârșitul pandemiei și ar trebui să creeze un sentiment de urgență în dezvoltarea, autorizarea și administrarea de vaccinuri care țintesc noile variante.

Acesta explică și de ce a ales să publice aceste date, în condițiile în care unii experți medicali care s-au declarat de acord cu el l-au sfătuit să nu discute în mod public despre imunitatea de turmă deoarece oamenii ar putea renunța la măsurile de precauție sau la vaccin.

„Dar cercetătorii nu ar trebui să încerce să manipuleze publicul prin ascunderea adevărului. În timp ce încurajăm pe oricine să se vaccineze, trebuie de asemenea să redeschidem școlile și societatea pentru a limita efectele negative provocate de carantine și izolarea prelungită”.

Iar discuțiile despre redeschiderea economiei și societății în aprilie ar putea oferi speranță celor disperați sau celor care au trecut prin mari sacrificii personale, mai argumentează el.

Sursa: www.gds.ro

Citeste mai mult

Articolul precedent

Paul Papp dezvăluit care a fost „arma letală“ a Științei în lupta cu Hermannstadt

Urmatorul articol

Deputatul Magyar Lóránd: Fără restricții pentru crescătorii de porci!

Related Posts

Stiri Olt

Indemnizație de șomaj 2026. Care este cuantumul, pentru cât timp se acordă și care sunt condițiile pentru obținerea ei

01/02/2026
Stiri Olt

Ce români sunt dați afară și de unde se taie prin Pachetul trei de măsuri fiscale pe care guvernul Ilie Bolojan ar urma să își asume răspunderea

01/02/2026
Stiri Olt

Ministrul Muncii promite ajutoare de Paşte şi de Crăciun pentru pensionarii vulnerabili: „Orice sumă contează”

01/02/2026
Stiri Olt

Facturile la gaze explodează de la 1 aprilie, după expirarea plafonării. Prețurile pe care le vor plăti românii lună de lună

01/02/2026
Stiri Olt

Horoscop 1 februarie 2026. Zodia care primește o lecție neașteptată

01/02/2026
Stiri Olt

Calendar crestin-ortodox 1 februarie 2026. Sfântul Mucenic Trifon/ Rugăciunea care trebuie spusă azi

01/02/2026
Next Post

Deputatul Magyar Lóránd: Fără restricții pentru crescătorii de porci!

Cele mai recente stiri

  • Casa Sacha Roman, superba vilă devenită spațiu cultural. Aici s-a instalat primul lift privat din București 01/02/2026
  • Constantin Rădulescu: 608 ani de la trecerea în lumea celor drepți a marelui domnitor al Țării Românești, Mircea cel Bătrân 01/02/2026
  • Primăria Râmnicu Vâlcea: Pasajul central al municipiului va purta numele Dinu Săraru. Omagiu adus scriitorului care a onorat Vâlcea și cultura română 01/02/2026
  • De Valentine’s Day, surprinde persoana iubită cu o escapadă romantică într-o atmosfera elegantă și primitoare la Hotel Olănești & Spa 01/02/2026
  • Cecilia Văduva, avocata penală Adriana Georgescu și fotografia care reaprinde controversele din jurul PNL 01/02/2026
  • Firma „tehnică” cu bani publici: AVACOM SRL, afacerea discretă a fostului șef APAVIL, Cristi Jianu, care explodează pe contracte cu statul 01/02/2026
  • Mănăstirea Dintr-un Lemn are o nouă stareță: Maica Stavroforă Ambrozia 01/02/2026
  • CJ Vâlcea modernizează Centrul „Andreea” cu 3,2 milioane euro 01/02/2026
  • Primarul Mircia Gutău: Am dat startul lucrărilor la pistele pietonale și cicliste! Lucrările se vor desfășura pe ambele maluri ale râului Olănești 01/02/2026
  • Indemnizație de șomaj 2026. Care este cuantumul, pentru cât timp se acordă și care sunt condițiile pentru obținerea ei 01/02/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24