Marți seara, ziaristul Sorin Stanciu – președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – a deschis, în sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Film Ecologist pentru Tineret „Ecofest” – Galați, 2022.
„Sunt onorat să fiu alături de dumneavoastră, în acest minunat oraș verde, Galați, la cea de-a XII-a ediție a Festivalului „EcoFest”, o manifestare care a dovedit continuitate și calitate, de la ediție la ediție. Am început cândva, la Oradea, apoi, am mers și prin toată România și chiar în Europa și, iată-ne, la Galați, în acest splendid Teatru Dramatic, în care ne găzduiește directorul Florian Toma. Evenimentul este complex și extins, cuprinzând workshop-uri, proiecții cinematografie, un concurs de proiecte care privesc temele de educație ecologistă și probabil că multe dintre ideile tinerilor gălățeni, încurajate de municipalitate, vor prinde viață aici, la Galați”, a spus Sorin Stanciu, președinte al UZPR, în debutul deschiderii manifestării.
În cele unsprezece ediții anterioare, „EcoFest” a făcut înconjurul României, iar prin mijloace de exprimare artistice, prin filmul documentar – ecologist – își propune să ne sensibilizese pe noi, cei mari și cei mici, cei grăbiți sau mai atenți cu resursele pe care ni le-a pus la dispoziție Creatorul, ba chiar ni le-a dat în folosință și în exploatare.
Festivalul este un proiect între Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociaţia Inițiativa Ecologistă Europeană. S-au adăugat Ministerul Educației, Primăria, Consiliul Municipal și Consiliul Județului Galați susțin această manifestare – financiar și logistic – în speranța că generațiile care vin vor avea mai multă grijă față de mediul înconjurător. De asemenea, sunt coperteneri Ministerul Culturii și Centrul Național al Cinematografiei.
Ziaristul Sorin Stanciu, cel care a făcut deschiderea festivalului, a spus că în ultimul deceniu și mai bine numără anii, „prin numărul manifestărilor EcoFest”, o inițiativă cu scop educativ, de o complexitate remarcabilă, care reunește cineaști și filme documentare din ţări de pe mai multe continente, spectacole de muzică, ateliere, concursuri.
Din partea autorităților locale a salutat prezența, la Galați, a organizatorilor „EcoFest” domnul Lucian Valeriu Andrei, viceprimar în cadrul Primăriei Galați, ocazie cu care i-a invitat pe gălățeni să devină parteneri în efortul municipalității de a transforma urbea gălățeană, încet-încet, într-o oază de verdeață… „Avem nevoie de un mediu sănătos și pentru aceasta e nevoie de tineri implicați, curajoși care trebuie să-i responsabilizezi și pe alții”, a spus domnia sa.
Dramaticul Gălățean a fost plin de tinerețe și a respirat tinerețe, prin prezența la manifestare a liceenilor și dascălilor implicați în acest proiect educativ, care – prin secțiunea „Zona liberă de indiferență” – stimulează capacitatea creativă și artistică a tinerilor.
Ziaristul Sorin Stanciu a spus că tinerii sunt speranța noastră din viitor și că o bună educație față de mediul înconjurător, față de resursele naturale ar transforma Pământul într-o Planetă mai curată, mai prietenoasă cu omul – cel care a fost pus stăpân peste toate la facerea lumii..
În aceste zile, sunt prezenți la Galați – în juriul de specialitate al festivalului, nume de rezonanță în Artă, Cultură, Jurnalism, Educație și Protecția mediului. Între membrii juriului, am reținut prezența ziaristei Lavinia Șandru, președinte „EcoFest” – România, a dnei Marina Roman, jurnalist și critic de artă, dnul Călin Stănculescu – critic de film, Bodgan Movileanu – arhivist și critic de film, prof. Selena Costea, inspector gen. adj. la Inspectoratul Școlar Județean – Galați.
Există și un juriu al elevilor gălățeni, alcătuit din 60 de liceeni din șase licee din municipiul Galați, care vor acorda Marele Premiu la secțiunea „zona liberă de indiferență”.
Participanții au vizionat un film documentar, producție Ucraina, prezentat la Suceava, într-o ediție trecută, dar s-au bucurat din plin și de muzica și poezia trupei „Folk, Frate!”, care a electrizat sala… Pe alocuri, liceenii, care au lăsat blugii și adidașii acasă, au fredonat refrene de actualitate.
Rămâneți pe recepție și nu ratați, în zilele următoare prezentările de filme din concurs, workshop-urile.
Vineri, în Grădina Publică, de la ora 19,00, în secțiunea „Panorama”, va fi proiectat filmul „Black Panther” („Pantera neagră”, SUA, 2018), urmat de la ora 21,00 de un concert folk cu Andrei Păunescu, Vangheli Gogu şi Mihai Napu…
Sâmbătă, pe esplanada de la Spicu, la ora 17,00, va avea loc finala „Zonei Libere de Indiferență”, vor fi premiata cele mai cele filme documentare, prezentate în concurs de elevii noștri. De la ora 19,00, va fi difuzat filmul (secțiunea „Panorama”) „Free, Guy”, „Eliberați-l pe Guy” (SUA, 2021). Gala finală va începe la ora 20,30, când vor fi acordate premiile și vom gusta muzica formaţiei Proconsul.
Maria Stanciu
Citeste mai mult