Deputatul PSD de Caraș-Severin, Marius Isac, solicită clarificări și intervenții rapide în cazul în care recalcularea pensiilor sau modificările fiscale afectează veniturile persoanelor cu dizabilități. Parlamentarul susține că orice situație în care aceste persoane ajung să piardă bani reprezintă „o problemă reală”, care trebuie corectată prin măsuri legislative concrete.
„În jurul pensiilor și al drepturilor persoanelor cu dizabilități s-a ajuns la prea multă confuzie și prea puțină claritate. Dacă în urma recalculărilor sau a modificărilor fiscale există persoane cu handicap care pierd bani, atunci avem o problemă reală. Și ea trebuie rezolvată, nu explicată”, a scris parlamentarul pe contul său de socializare.
Deputatul reamintește că PSD a susținut constant majorarea pensiilor mici și adoptarea unor măsuri de sprijin pentru categoriile vulnerabile, iar această direcție trebuie menținută.
„PSD a susținut creșterea pensiilor mici și măsuri de sprijin pentru categoriile vulnerabile. Asta trebuie să rămână direcția. Nu putem vorbi despre solidaritate și, în același timp, să acceptăm ca persoane cu dizabilități să fie prinse între interpretări tehnice și lacune legislative”, consideră Isac, care subliniază și că „reforma pensiilor este necesară, dar ea trebuie să protejeze clar persoanele vulnerabile. Dacă apar efecte nedrepte, ele trebuie corectate rapid, prin amendamente și clarificări legislative”.
Citeste mai mult