Din nefericire, nu am avut prilejul de a admira talentul acestui mare actor în piesele de teatru, jucate pe scenele din Bucureşti sau în filmele sale de succes, întrucât am fost plecat mulţi ani din ţară în anumite misiuni din domeniile diplomaţiei şi relaţiilor internaţionale. Mărturisesc un fapt: aştept întotdeauna cu mare plăcere emisiunile TVR intitulate Gala umorului care nu l-au uitat pe Marin Moraru. În acelaşi timp, nu ratez nicio emisiune din ciclul Teatru TV în care marele nostru actor apare frecvent ca un mesaj sui-generis al amintirii permanente.
Vin, în consecinţă, cu o propunere care mi se pare a fi oportună şi rezonabilă: înscrierea periodică în programele Telecinematecii, o emisiune de largă audienţă a “Televiziunii Române”, a unei dimensiuni naţionale alături de cea internaţională; se ştie bine că există multe zone rurale sau cvasi-izolate precum cele montane ai căror locuitori nu beneficiază la ora actuală de sistemul televiziunii private prin cablu.
Actorul căruia i-am dedicat acest articol s-a născut la 31 ianuarie 1937, la Bucureşti într-o familie modestă; şi-a petrecut anii copilăriei în cartierul Giuleşti, tatăl său fiind vopsitor de vagoane la “Căile Ferate Române”. La îndrumarea acestuia, el a urmat cursurile “Şcolii C.F.R.”, profilul Întreţinere Drumuri şi Poduri; acolo Destinul l-a determinat să îl cunoască pe regizorul Mihai Dimiu care organiza atunci echipa teatrală de amatori a acelei şcoli; tânărul primeşte primul rol din viaţa sa în piesa scriitorului sovietic A.S. Makarenko, Steaguri pe turnuri. După absolvire, el a fost repartizat la Braşov, în activitatea de întreţinere a unei porţiuni de cale ferată, iar după un an a reuşit transferul ca agent tehnic la Uzinele “Griviţa Roşie” din Bucureşti.
Deşi s-a înscris şi a fost admis la “Institutul Politehnic”, Marin Moraru a decis să meargă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale” unde, după un prim insucces, este admis direct în anul al doilea la clasa profesoarei Dina Cocea datorită faptului că în anul anterior el participase la cursuri fără a primi, însă, calificative deoarece avea statutul de “audient”. Împreună cu Gheorghe Dinică, Marin Moraru a absolvit Institutul, interpretând rolul lui Agamiţă Dandanache din piesa O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale.
Cariera sa teatrală a cuprins o multitudine de etape:
*1961-1964, “Teatrul Tineretului”, jucând în piesele Pigulete plus cinci fete de Constantin Bratu, Chiriţa în provincie de Vasile Alecsandri şi Ocolul Pământului de Pavel Kohout;
*1965-1968, “Teatrul de Comedie”, având roluri în piesele Troilus şi Cresida de William Shakespeare, Capul de răţoi de George Ciprian şi Umbra de Evgheni Swartz;
*1968-1971, Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra” unde el a interpretat anumite personaje din piesele D’ale carnavalului de Ion Luca Caragiale, Nepotul lui Rameau de Denis Diderot şi Transplantarea inimii necunoscute de Alexandru Mirodan;
*1971-1974, Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” pe a cărui scenă a jucat rolurile Zanetto din Veneţia şi Marinarul în Trei fraţi gemeni de Antonio Mateuzzi şi Leon Schwartz în Un fluture pe lampă de Paul Everac;
*1990-2006, Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”, fiind interpret al unor personaje din Azilul de noapte de Maxim Gorki, Take, Ianke şi Cadâr de Victor Ion Popa, Ultima oră de Mihail Sebastian, Egoistul de Jean Anouilh;
*1998-1999, Teatrul “Odeon” prin rolurile Titircă din O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale, Pustnicul, Şeicul Masud din Saragosa după Jan Potocki.
De asemenea, prezenţa lui prestigioasă s-a regăsit, în perioada 2007-2014, într-o serie de producţii de televiziune, interpretând unele roluri din Inimă de ţigan, Regină, Iubire şi Onoare, Pariu cu viaţa, O nouă viaţă, Momente şi schiţe etc.
Ecranele cinematografelor au reflectat talentul de mare actor al lui Marin Moraru. Sunt elocvente în această privinţă apariţiile sale memorabile în filmele Haiducii de Dinu Cocea/1965, Un film cu o fată fermecătoare de Lucian Bratu/1966, Maiorul şi moartea de Alexandru Boiangiu/1967, Răzbunarea haiducilor de Dinu Cocea/1968, Un comisar acuză/1974 şi Ringul/1983 de Sergiu Nicolaescu, Actorul şi sălbaticii de Manole Marcus/1974, Toamna bobocilor/1975 şi Iarna bobocilor/1977 de Mircea Moldovan, Faleze de nisip de Dan Piţa/1982, Cuibul de viespi de Horea Popescu/1986; Chiriţa în Iaşi de Mircea Drăgan/1987, În fiecare zi mi-e dor de tine de Gheorghe Vitanidis/1987.
La “Teatrul Naţional Radiofonic” Marin Moraru s-a remarcat în piesele Capul de răţoi de George Ciprian, Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, Şiretenia şi dreptatea judecătorului de Alejandro Casona, Veciniada de Ion Băieşu etc.
Între anii 1974 şi 1980 Marin Moraru a desfăşurat o intensă activitate didactică în calitate de conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti.
Renumitul actor român a primit numeroase titluri şi distincţii printre care: Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce , “Doctor Honoris Causa” al I.A.T.C. “Ion Luca Caragiale”; Premiul de Excelenţă al revistei “VIP”; Premiul “Ion Popescu Gopo” pentru întreaga carieră; o Stea pe Aleea Celebrităţilor/Walk of Fame în Piaţa Timpului din Bucureşti; Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film “Transilvania”; “Societar de Onoare” al Teatrului Naţional din Bucureşti.
În anul 2013 Marin Moraru şi-a lansat la Târgul de carte “Gaudeamus” din Capitală volumul autobiografic intitulat Suntem ce sunt amintirile noastre. Intervin cu un scurt comentariu: acest actor era depozitarul multor amintiri din viaţa sa, dar toate se înscriau în lumina unei vocaţii excepţionale manifestate atât pe scenele teatrelor, cât şi pe ecranele cinematografelor. Criticul de teatru Răzvan Moceanu îl caracteriza în următoarele cuvinte: “A fost un veritabil etalon de profesionalism în cultura naţională. Modest şi jovial, emotiv din cale-afară, dezinvolt şi vivace, Marin Moraru a primit din partea spectatorilor dragoste şi admiraţie într-un raport care a arătat mereu că respectul pentru meserie, dragostea de ţară, credinţa în valori nu sunt clişee desuete, ci au reprezentat elemente esenţiale, definitorii ale minunatului artist.”.
Am văzut o fotografie on-line care m-a impresionat enorm: Marin Moraru aflat între alţi doi mari actori: Mircea Albulescu şi Radu Beligan. Era locul pe care îl merita din plin şi este bine că acesta a trecut dincolo de memoria timpului, proiectându-se în Eternitate. Într-o altă fotografie reprezentând o secvenţă din filmul Iarna bobocilor apar, stând împreună pe un pat de la ţară, Marin Moraru şi o fetiţă care zâmbea şi avea o carte cu poze colorate în braţele ei; îmi vine în minte ideea că atunci probabil el se gândea la faptul că nu a avut niciun copil la viaţa lui cu care să poată împărţi toate bucuriile şi toate întrebările acelei frumoase vârste. Marin Moraru a fost într-adevăr “un actor genial cu suflet de copil”, cum îl definea un cronicar teatral.
La 21 august 2016, cortinele teatrelor româneşti erau cernite: plecase pentru totdeauna Marin Moraru, cel care a reuşit să împartă în jurul lui numeroase zâmbete şi surâsuri, fără a le cere nimic pentru toate acestea. Aş adăuga un fapt: dorea şi reuşea de fiecare dată, în lumina reflectoarelor sau în faţa camerelor de filmare, ca să împartă acel suflet curat şi generos – tuturor celor care îl priveau şi îl ascultau cu mare atenţie şi plăcere.
Autor: Dan Mihai Bârliba