Hoții au început pregătirile de sărbători și au pus ochii pe economiile românilor. O nouă metodă de înșelăciune îi poate lăsa în doar câteva clipe pe români fără banii din conturi.
Noua metodă de înșelăciune care te poate lăsa fără bani în conturi chiar înainte de sărbători. Reprezentanții ANAF au lansat un avertisment prin care le atrage atenția cetățenilor să aibă foarte mare grijă în această perioadă deoarece hoții acționează mai nou folosindu-se de numele Fiscului.
Se pare că hoții îi sună pe români de pe numărul call center-ului ANAF şi le cer datele personale, inclusiv pe cele ale conturilor bancare.
Reprezentanții ANAF atrag atenția că în realitate, niciodată românii nu vor fi sunați de pe numărul din call center-ul ANAF şi nu le vor fi cerute datele personale sau cele ale conturilor.
Atenție, dacă veți primi un astfel de apel telefonic, nu oferiți date personale sau date despre conturile bancare pe care le deţineţi pentru că altfel puteţi rămâne fără bani în cont, atrag atenția cei de la ANAF.
”ANAF a primit sesizări din partea unor contribuabili prin care afirmă că sunt sunați de pe numărul 031.403.91.60 (Call Center ANAF), iar apelanții se recomandă ca
fiind de la Antifraudă și solicită contribuabililor date personale, detalii despre credite etc.
Atenție!
1. Funcționarii Direcției Generale Antifraudă Fiscală nu interacționează cu agenții economici/persoanele fizice prin intermediul Call Center-ului instituției;
2. Contribuabilii apelează Call Center-ul ANAF, iar funcționarii de la asistență contribuabili oferă doar informații generale în domeniul fiscal și IT. Situațiile când agenții Call Center apelează contribuabilii se întamplă PUNCTUAL, doar ca urmare a apelării inițiale a contribuabilului și pentru a i se oferi completări la cererea de asistență. Dar aceste situații sunt FOARTE RARE.
Reiterăm următoarele: Agenții Call Center nu oferă și, mai ales, NU SOLICITĂ DATE PERSONALE. Acestea se referă la informații cu privire la conturi bancare, CNP, sume, plăți, credite, recuperare sume sau alte informații supuse secretului fiscal”, se arată într-un comunicat al ANAF, remis în urma numeroaselor sesizări primite.
Sursa: romaniatv.net
Citeste mai mult