Liderul liberalilor cărășeni își reafirmă sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan. Marcel Vela spune că partidul prioritizează guvernarea și reformele, gestionând dezbaterile interne prin mecanisme democratice și decizii asumate.
Pe fondul unor dispute interne, marcate de reproșuri și tensiuni, liberalii s-au reunit ieri în cadrul ședinței Biroului Permanent Național, desfășurată la Vila Lac, cu scopul de a clarifica divergențele apărute în ultima perioadă în interiorul partidului.
Deputatul PNL Marcel Vela, președinte al Filialei PNL Caraș-Severin și membru al Biroului Politic Național, a declarat că partidul a demonstrat, în cadrul ultimelor decizii politice, capacitatea de a-și rezolva dezbaterile interne prin mecanisme democratice și decizii asumate, nu prin conflicte publice.
Potrivit acestuia, votul din Parlament privind conducerea grupurilor politice liberale de la Camera Deputaților și Senat, alături de discuțiile purtate în ședința Biroului Permanent Național, au reconfirmat o direcție clară a partidului: concentrarea pe guvernare și pe livrarea de rezultate concrete pentru cetățeni.
„Premierul și conducerea PNL au primit un mandat politic pentru stabilitate, coerență și continuitate în actul de guvernare printr-un vot democratic”, a subliniat Marcel Vela.
Liderul liberalilor cărășeni a arătat că România are nevoie, în aceste momente, de un partid de guvernare unit, nu de spectacol politic intern.
„Într-un context regional și economic complicat, România are nevoie de un partid de guvernare unit, nu de spectacol politic intern. PNL nu își consumă energia în rivalități, ci în reforme, investiții și funcționarea statului. Dezbaterile interne sunt firești într-un partid mare, dar deciziile sunt colective și sunt urmate de solidaritate în acțiunea politică. PNL rămâne un partener predictibil în Coaliție și un actor credibil pentru mediul economic și partenerii europeni”, a punctat Marcel Vela.
Totodată, deputatul liberal și-a reiterat întreaga susținere pentru premierul Ilie Bolojan: „Ca membru al Biroului Politic Național și președinte al Filialei PNL Caraș-Severin, am votat ieri pentru continuitatea mandatului de încredere pentru premierul Bolojan, care înseamnă inclusiv stabilitate pentru guvern, calmarea tensiunilor din coaliția de guvernare și implementarea reformelor pentru Statul Român!”.
Citeste mai mult