Manifestările din mediul rural se desfășoară, anul acesta, sub stricta supraveghere a poliției și jandarmilor care sunt atenți la consumul de droguri și alcool.
[themoneytizer id=”92839-1″]
Festivalul Cântecului, Jocului și Portului de pe Câmpie polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității, desfășurat în acest weekend, a fost un eveniment care pune în valoare tradițiile, dar și o destinație de acțiuni preventive desfășurate de polițiști și jandarmi,?în cadrul campaniilor „Vacanță în Siguranță” și „Dincolo de aparențe”.
[themoneytizer id=”92839-1″]
„În cadrul discutiilor purtate cu tinerii prezenți la eveniment, polițiștii le oferă recomandări privind siguranța online și cum să acorde o atenție deosebită anturajului. Consecințele negative ale consumului de alcool și droguri sunt teme dezbătute în cadrul discuțiilor cu aceștia.
Cei mai mici participanți sunt atenționați cu privire la regulile de circulație, să aibă grijă cum își aleg locurile de joacă și ce trebuie să facă dacă se rătăcesc.
În cadrul evenimentului, polițiștii au oferit celor prezenți recomandări cu privire la furturile din buzunare, genți, dar și din locuință”, de arată într-o informare a poliției. The post Mândru-i portu românesc, dar de droguri mă feresc! Acțiuni preventive, desfășurate de polițiști și jandarmi la Silivașu de Câmpie first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult