Urmărit internațional, depistat în Codlea. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, în urma unei acțiuni efectuate în colaborare cu autoritățile judiciare din Germania, au reușit identificarea, în cursul zilei de astăzi, 12 noiembrie, a unui bărbat de 24 de ani, din județul Iași, pe numele căruia Judecătoria München emisese un mandat european de arestare pentru săvârșirea unor infracțiuni de complicitate la reținerea și deturnarea salariilor, dar și complicitate la evaziune fiscală.
Bărbatul, care era urmărit internațional, a fost depistat în municipiul Codlea, din județul Brașov, de către polițiștii specializați, iar pentru prinderea acestuia acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Brașov și al polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Codlea.
Bărbatul identificat a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
În acest moment, persoana identificată și reținută se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, urmând a fi prezentată în fața judecătorului Curții de Apel Brașov pentru demararea procedurilor legale privind cazurile unor astfel de persoane.
Articolul Mandat european de arestare, emis de Judecătoria München: Urmărit internațional, depistat în Codlea apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult