Am avut prilejul, păstrat cu profundă veneraţie în mintea mea, de a o întâlni pe Maica Tereza când mă aflam la o manifestare internaţională organizată la Paris sub auspiciile U.N.E.S.C.O. ca Secretar al “Uniunii Internaţionale a Studenţilor”. Zărind-o pe culoarele edificiului unde avea loc acel seminar, m-am apropiat repede de dânsa şi am dorit să îi sărut mâna dreaptă, aşa cum fusesem obişnuit din copilărie de către părinţii şi bunicii mei; îmi amintesc faptul că şi-a retras imediat mâna şi, privindu-mă direct în ochii mei plini de emoţie, mi-a zis: “Tinere dragă, este suficient faptul că te-ai apropiat de mine!”.
Maica Tereza (1910-1997), un simbol al carităţii, a fost o călugăriţă romano-catolică a cărei viaţă a dedicat-o ajutorării celor săraci din toată lumea. S-a născut la 26 august 1910 la Skopje, oraş aflat în acea perioadă sub dominaţia turcă, actualmente capitala republicii ex-iugoslave Macedonia de Nord; numele ei de botez era Agnes Gonxha Bojaxhiu. Părinţii de origine albaneză erau foarte devotaţi credinţei catolice; când avea doar 8 ani, tatăl ei a murit, fetiţa apropiindu-se foarte mult de mama sa care era o persoană pioasă. La vârsta de 18 ani i s-a permis să se alăture, într-o localitate de lângă Dublin/Irlanda, grupului “Călugăriţelor de Loretho” în cadrul căruia a învăţat limba engleză; acolo dânsa a devenit “sora Maria Tereza” după numele Sfintei Tereza din Lisieux.
În cursul anului 1929 ea a plecat în India, la Darjeeling unde, peste doi ani, a depus primul jurământ de credinţă. Trimisă la Calcutta, a fost o anumită perioadă profesoară la Liceul de Fete “Sfânta Maria” care era condus de călugăriţele aparţinând grupului menţionat anterior; la 24 mai 1937 ea a depus jurământul final de credinţă, primind numele de “Maica Tereza”, iar în 1944 a fost numită directoare a acelui liceu. Potrivit propriilor mărturisiri, peste doi ani când se afla într-un tren ce urma să ajungă la Darjeeling, Maica Tereza a avut revelaţia “celei de-a doua chemări a Domnului”, auzind cuvintele pronunţate de Iisus Hristos: “Vino, fii lumina Mea!”. Întrucât depusese deja jurământul final de credinţă, Maica Tereza nu putea părăsi Mănăstirea decât pe baza permisiunii Episcopului de Calcutta şi a Vaticanului.
De atunci Maica Tereza nu a mai purtat straiele de călugăriţă şi a adoptat îmbrăcămintea specifică persoanelor sărace din Bengal: un sari de culoare albă cu o bordură albastră. După şase luni de pregătire medicală, dânsa s-a îndreptat către periferia oraşului Calcutta cu scopul de a-i ajuta “pe cei nedoriţi, pe cei neiubiţi şi pe cei neîngrijiţi”; a deschis o şcoală în aer liber şi un cămin pentru cei fără adăpost, convingând autorităţile locale să facă donaţii necesare funcţionării structurilor respective.
În octombrie 1950 a întemeiat în Arhidioceza Calcuttei o nouă congregaţie religioasă denumită “Misionarele Carităţii”, care avea iniţial doar 12 membre, foste profesoare şi eleve de la Liceul “Sfânta Maria”, dar s-a extins în mod substanţial. Surse demne de încredere şi obiectivitate estimează că la ora actuală Casa “Misionarele Carităţii” cuprinde peste 5.500 de membri din 133 de ţări. Într-o zi, Maica Tereza a fost văzută de un jurnalist occidental cum spăla un bolnav care avea mai multe răni grave; când acesta a spus: “Eu nu aş face aşa ceva nici pentru un milion de dolari!”, dânsa a replicat: “Nici eu! Pentru un milion de dolari – nu, însă din iubire faţă de Hristos – da, şi chiar cu multă bucurie!”. S-a împotrivit categoric avortului, declarând, de pildă, în anul 1994 la o conferinţă organizată la Washington: “Nu ucideţi copilaşii! Le rog pe toate mamele din lume: <Dacă nu doriţi un copil, daţi-mi-l mie. Eu îl doresc>. Aşa am adoptat peste 3.000 de copii în Calcutta.”.
În octombrie 1979 Maicii Tereza i s-a decernat “Premiul Nobel pentru Pace”. A călătorit în numeroase state de pe toate continentele, răspândind pretutindeni mesajele sale profund umaniste; a ajuns şi în România de două ori în anii 1990 (cu ocazia deschiderii, la Bacău, a Casei “Misionarele Carităţii”) şi 1992. Maica Tereza a decedat la 5 septembrie 1997, fiind înmormântată în sediul central al Congregaţiei “Misionarele Carităţii”, situat pe Lower Circular Road din Calcutta.
De-a lungul vieţii mele – care a ajuns acum la vârsta senectuţii – am citit şi mi-am notat numeroase cugetări ale Maicii Tereza. Cu regretul sincer că nu le pot reda pe toate în acest articol, am selectat câteva dintre ele: *“Ce poţi să faci pentru a aduce pacea în lume? Du-te acasă şi iubeşte-ţi familia!”; *“Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap. Când nu mai poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu mai poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.”; *“Dacă îi judeci pe oameni, nu îţi mai rămâne timp să îi iubeşti.”; *“Zâmbiţi-vă unii altora! Zâmbeşte-i soţiei tale, zâmbeşte-i soţului tău, zâmbeşte-le copiilor, zâmbeşte oricui – nu contează despre cine este vorba – şi asta ne va ajuta să creştem într-o iubire mai mare unii pentru alţii.”; *“Putem să muncim pe brânci. Putem să muncim până murim. Dacă nu muncim cu iubire, toată munca noastră este fără nicio valoare în ochii lui Dumnezeu.”; *“Cuvintele care nu duc mai departe lumina lui Hristos îngroaşă întunericul.”; *“Pentru a ţine o candelă aprinsă, trebuie să turnăm ulei în ea.”; *“La Dumnezeu nu se intră decât pe uşa pe care scrie <Dragoste>.”; *“Unii oameni apar în viaţa noastră ca o binecuvântare, alţii ca o lecţie.”; *“Ştim prea bine că ceea ce facem nu este mai mult decât o picătură într-un ocean. Dar dacă picătura nu ar fi acolo, oceanului i-ar lipsi ceva.”; *“Cu cât avem mai puţin, cu atât dăm mai mult. Pare absurd, dar aceasta este logica dragostei.”; *“Una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni.”; *“Viaţa este oportunitate, foloseşte-o. Viaţa este frumuseţe, admir-o. Viaţa este un vis, realizează-l. Viaţa este o provocare, înfrunt-o. Viaţa este un joc, joacă-l. Viaţa este o promisiune, înfăptuieşte-o. Viaţa este tristeţe, depăşeşte-o. Viaţa este un cântec, cântă-l. Viaţa este o luptă, accept-o. Viaţa este o aventură, îndrăzneşte. Viata este noroc, fă-ţi-l. Viaţa este viaţă, luptă-te pentru ea!”.
Am găsit, de asemenea, o emoţionantă poezie scrisă de Maica Tereza, pe care o redau în continuare: “Ziua cea mai frumoasă? Astăzi./Obstacolul cel mai mare? Frica./Lucrul cel mai uşor? Greşeala./Greşeala cea mai mare? Renunţarea./Rădăcina cea mai rea? Egoismul./Distracţia cea mai bună? Munca./Înfrângerea cea mai urâtă? Descurajarea./Profesioniştii cei mai buni? Copiii./Nevoia dintâi? Comunicarea./Fericirea cea mai mare? Să fii util./Misterul cel mai profund? Moartea./Defectul cel mai mare? Întristarea./Sentimentul cel mai urât? Ura./Cadoul cel mai frumos? Iertarea./Traseul cel mai bun? Calea dreaptă./Senzaţia cea mai plăcută? Pacea interioară./Gestul cel mai frumos? Zâmbetul./Medicamentul cel mai bun? Optimismul./Satisfacţia cea mai mare? Datoria împlinită./Puterea cea mai mare? Credinţa./Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.”.
La 19 octombrie 2003, de “Ziua Mondială a Misiunilor”, Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o pe Maica Tereza de Calcutta în cadrul unei liturghii solemne celebrate în Piaţa “Sfântul Petru” din Vatican unde au participat câteva sute de mii de pelerini din lumea întreagă. Cu acel prilej Suveranul Pontif a spus: “Maica Tereza de Calcutta, fondatoarea Misionarilor şi Misionarelor Carităţii, pe care astăzi am bucuria să o înscriu în rândul fericiţilor, a mers pe urmele lui Hristos, pe un itinerar de iubire şi de slujire care răstoarnă orice logică omenească… Să îi aducem laudă acestei mici femei îndrăgostite de Dumnezeu, mesagera umilă a Evangheliei şi neobosita binefăcătoare a omenirii.”.
Peste ani, în septembrie 2016 Maica Tereza a fost declarată Sfântă de către Papa Francisc la ceremonia de canonizare în aceeaşi Piaţă, arătând în discursul său: “După deliberări şi rugăciuni şi după ce am căutat sfatul mai multor fraţi episcopi, o declarăm şi o definim pe Binecuvântata Tereza de Calcutta, Sfântă şi o alăturăm Sfinţilor, hotărând să fie venerată ca atare de întreaga Biserică.”.
Autor Dan Mihai Bârliba