În primele șase luni ale anului, s-a înregistrat o scădere semnificativă a apelurilor nefondate și anonime la 112. Autoritățile mențin măsurile de sancționare și intensifică campaniile de informare pentru utilizarea corectă a serviciului de urgență.
În perioada ianuarie – iunie a.c., prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, au fost efectuate 5.662 de sesizări sau solicitări către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraş-Severin, cu 12,3% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Dintre acestea, aproape 60%, respectiv 3.381 de apeluri au fost efectuate din mediul urban, în timp ce din mediul rural, inclusiv din trafic, au fost efectuate 2.281 de apeluri 112, transmite IPJ Caraș-Severin.
De asemenea, în intervalul menționat, reprezentanții IPJ Caraș-Severin au constatat faptul că cele mai multe apeluri pe zi din săptămână au fost efectuate sâmbăta și duminica, 33,1 și 33,7 apeluri în medie.
Referitor la intervalele orare, cele mai multe apeluri la 112 au fost înregistrate duminica, în intervalul 19.00 – 20.00, iar cele mai numeroase apeluri provenite de la persoane aflate în trafic au fost primite între 10.00 și 11.00.
Cât privește natura sesizărilor, în 2025, ca ponderi, majoritatea apelanților sesizează: accidente rutiere – 12,4%, stări conflictuale – 8,7%, agresiuni – 7,2%, furturi – 5,8%, amenințări – 5,6%, aceste genuri de sesizări reprezentând 56,7% din totalul apelurilor efectuate prin SNUAU 112.
De precizat este faptul că numărul apelurilor care nu se confirmă a scăzut cu peste 21 %, aproape 37,5% dintre apelurile efectuate prin SNUAU 112 nu se confirmă, fiind aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale conform OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.
Numărul apelurilor efectuate de persoane anonime a înregistrat, de asemenea, o scădere de peste 15%, fiind raportate 356 astfel de sesizări. Reprezentanții IPJ mai precizează că 60 dintre apeluri au fost considerate non-urgente. Totodată, au fost înregistrate patru apeluri abuzive, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.000 de lei.
„Reamintim că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor! Apelați S.N.U.A.U. 112 când aveți cu adevărat nevoie urgentă de intervenția personalului specializat!”, mai precizează IPJ Caraș-Severin.
Citeste mai mult