• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
07/08/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Brasov

Mai mulți dezvoltatori imobiliari din zona nouă a cartierului Tractorul nu și-au respectat obligațiile

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
07/08/2025
in categoria Stiri Brasov
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Mai mulți dezvoltatori imobiliari din zona nouă a cartierului Tractorul nu și-au respectat obligațiile. Primarul George Scripcaru a avut miercuri o nouă întâlnire cu acei dezvoltatori imobiliari din zona nouă a cartierului Tractorul care, deși aveau obligația, conform certificatului de urbanism sau/și avizului Comisiei de circulație, de a amenaja trama stradală, nu au făcut acest lucru.
Obiectivul este ca brașovenii care locuiesc deja în aceste zone să nu mai fie nevoiți să circule pe străzi neasfaltate, pline de praf, sau pe trotuare inexistente.
Primarul a făcut o prezentare a fiecărei situații în parte, însoțită de documentele de urbanism și de fotografiile de pe teren.
Deși nu îndeplineau și această condiție, o parte dintre dezvoltatori au reușit să își obțină certificatul de atestare a edificării construcției și în acest fel să intabuleze blocurile construite. Primarul le-a atras atenția că obținerea acestor certificate s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale și le-a prezentat două variante de rezolvare: fie își respectă obligațiile asumate, fie municipalitatea începe demersurile legale pentru a se asigura că aceste obligații sunt îndeplinite, prin sesizarea tuturor instituțiilor de control, demararea procesului de anulare a certificatelor de edificare. Cei care mai vor să construiască, o vor mai putea face doar după ce îndeplinesc prevederile legale din proiectele anterioare.
Totodată, a atras atenția instituțiilor prezente la întâlnire – Inspectoratul de Stat în Construcții, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Rutieră și Poliția Locală – asupra încălcării acestor prevederi legale.
Conform verificărilor făcute atât în ceea ce privește documentațiile, cât și situația de pe teren, au fost identificați 21 de dezvoltatori imobiliari, cu 39 de proiecte, care nu și-au respectat obligațiile din certificatele de urbanism sau din avizul comisiei de circulație, dar au obținut certificatele de edificare a construcțiilor.
Situația diferă de la un proiect la altul, de la amenajarea a câțiva metri de trotuar, la modernizarea unor tronsoane de străzi.
În această situație sunt tronsoane din următoarele străzi: Tiberiu Eremia, Nicolae Labiș, Ioan Popasu, I.C. Brătianu, Liviu Rebreanu, Alexandru Ciurcu, Ioan V. Socec, 13 Decembrie, Christian Pomarius.
Cei prezenți au recunoscut că nu și-au îndeplinit acest obligații, mai ales că există astfel de situații începând cu 2021, dar toți și-au luat angajamentul de a pune în practică, în cel mai scurt timp posibil, prevederile documentelor de urbanism, respectiv amenajarea trotuarelor, în unele situații, sau amenajarea întregii trame stradale, în altele.
Odată identificate aceste situații, primarul a cerut, pentru solicitările depuse în acest an ca inspectorii să verifice pe teren respectarea prevederilor hotărârii privind amenajarea străzilor și trotuarelor, iar în cazul a cinci imobile, dezvoltatorii nu au primit certificatul de edificare deoarece nu au respectat HCL nr. 276/2018.
Conform prevederilor Hotărârii de Consiliu local nr. 276/2018, art. 3, străzile vor fi construite de către investitori, în baza proiectelor realizate tot de ei și autorizate de primărie. Conform acestui act normativ, străzile, la nivel de îmbrăcăminte semipermanentă, vor fi realizate înainte de începerea lucrărilor de construire a clădirilor din zonă.
În cazul documentațiilor de urbanism existente la momentul intrării în vigoare a hotărârii (art. 5, n.n.), certificatele de atestare a edificării construcției, vor avea la bază, inclusiv, recepția străzilor.
Având în vedere prevederile de mai sus, dezvoltatorii imobiliari aveau obligația să amenajeze aceste străzi înainte să înceapă lucrările de construire a blocurilor, sau, dacă aveau un document de urbanism valabil în 2018, trebuiau să predea aceste străzi, modernizate, ca o condiție obligatorie pentru eliberarea documentului privind finalizarea lucrărilor.
O altă problemă identificată a fost cea a reglementării situației juridice a terenurilor aferente străzilor, unde mai sunt câțiva dezvoltatori care încă nu au început aceste demersuri, dar cei care au fost prezenți la întâlnire au spus că în perioada imediat următoare le vor demara.
În cazul unuia dintre dezvoltatori, Dynamic Build Invest, s-a constatat că cele trei clădiri construite nu respectă prevederile autorizațiile de construire. Astfel, una are un etaj în plus, iar celelalte două au fost recompartimentate și au 23 de apartamente în plus, respectiv 18 apartamente în plus, față de prevederile din autorizația de construire. Dezvoltatorul a fost sancționat și trebuie să respecte prevederile legale în domeniul urbanismului. În cazul celei cu un etaj în plus, având în vedere că instanța i-a respins, definitiv, solicitarea de intrare în legalitate, va trebui să readucă clădirea la dimensiunile din autorizație.
Primarul George Scripcaru i-a avertizat pe toți cei prezenți că nu va accepta sistemul utilizat de unii dezvoltatori prin care construiesc mai mult decât este prevăzut în autorizație, apoi fac demersuri pentru intrarea în legalitate. Dacă sunt situații în care este necesară modificarea autorizației, lucrările se suspendă și se reiau după obținerea unei noi autorizații.
O altă situație este cea a dezvoltatorului Qualis care, în timpul lucrărilor a amenajat un showroom pentru vânzarea apartamentelor, în baza autorizației de organizare a șantierului, iar după finalizarea lucrărilor și vânzarea apartamentelor, a păstrat această construcție, deși pe acel teren trebuia să fie amenajat un loc de joacă. Și în această situație primarul i-a spus dezvoltatorului că fie demolează de urgență acea construcție și amenajează locul de joacă prevăzut în proiect, fie Poliția Locală îi va da o nouă amendă. Și în acest caz, dezvoltatorul și-a asumat angajamentul de a amenaja acel loc de joacă foarte rapid.
În perioada următoare atât reprezentanții Direcției Arhitect Șef, cât și ai Direcției Tehnice le vor acorda sprijinul necesar dezvoltatorilor pentru a punte în practică toate angajamentele pe care și le-au luat la această întâlnire și vor verifica respectarea termenelor asumate.
Articolul Mai mulți dezvoltatori imobiliari din zona nouă a cartierului Tractorul nu și-au respectat obligațiile apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Mai mulți dezvoltatori imobiliari din zona nouă a cartierului Tractorul nu și-au respectat obligațiile

Urmatorul articol

De la cămin pentru nunţi la centru cultural în Aninoasa

Related Posts

Stiri Brasov

Mai mulți dezvoltatori imobiliari din zona nouă a cartierului Tractorul nu și-au respectat obligațiile

07/08/2025
Stiri Brasov

Festivalul Internațional George Enescu, la Brașov

07/08/2025
Stiri Brasov

Agenția Națională de Administrare Fiscală îi roagă pe contribuabili să nu mai cumpere pe firmă alimente, cosmetice, îmbrăcăminte, electrocasnice

07/08/2025
Stiri Brasov

11,8 milioane de lei, finanțare nerambursabilă, pentru consolidarea si restaurarea Bastionului Postăvarilor

07/08/2025
Stiri Brasov

Ziua carelor de luptă: Tancul, invenţie românească

07/08/2025
Stiri Brasov

Bodea l-a învins pe Stere. Olimpic Zărnești a pierdut amicalul cu Lotus Băile Felix

07/08/2025
Next Post

De la cămin pentru nunţi la centru cultural în Aninoasa

Cele mai recente stiri

  • De la cămin pentru nunţi la centru cultural în Aninoasa 07/08/2025
  • Mai mulți dezvoltatori imobiliari din zona nouă a cartierului Tractorul nu și-au respectat obligațiile 07/08/2025
  • Mai mulți dezvoltatori imobiliari din zona nouă a cartierului Tractorul nu și-au respectat obligațiile 07/08/2025
  • Anunț oprire apă în Caransebeș 07/08/2025
  • Funeralii Ion Iliescu / Sicriul fostului preşedinte a părăsit Palatul Cotroceni. Slujbă religioasă, la Biserica Cotroceni 07/08/2025
  • Un jurnalist american a supravieţuit, rănit, cinci zile, după ce s-a pierdut într-o pădure din Norvegia 07/08/2025
  • Povestea tulburătoare din spatele castelului din serialul Wednesday. Iată cine bântuie acele locuri 07/08/2025
  • Vremea Dobrita, Gorj 07/08/2025
  • Patronii care decontează cheltuieli personale pe firme și PFA, în vizorul ANAF: Fiscul anunță că urmează controale și sancțiuni pentru cei care nu respectă legea 07/08/2025
  • Muzică vieneză la Filarmonica Piteşti 07/08/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24