Ion Lungu, primarul municipilui Suceava, a anunțat că marți, 12 martie 2024, a fost depus Contractul Climatic (Climate City Contract) al municipiului Suceava in cadrul Programului Horizon Europe, Misiunea”Orașe inteligente și neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până in 2030″.
Documentele depuse au fost finalizate si asumate în parteneriat cu Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, reprezentanți ai mediului de afaceri, operatori locali de servicii publice și societatea civilă.
Conform primarului Lungu, proiectele depuse vizează reabilitarea și creșterea eficienței energetice a cladirilor publice si rezidențiale, reabilitarea sistemului de transport si distribuție a energiei termice, utilizarea surselor de energie alternativă pentru iluminat public, creșterea gradului de reciclare a deșeurilor provenite din constructii, producerea de energie din surse alternative, eficientizarea sistemului de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor, extinderea sistemului de treansport public electric in Zona metropolitană, sisteme inteligente de management al traficului, reabilitare pădure parc Șipote și Zamca, stații de incarcare pentru vehicule electrice.
”Contractul Climatic prevede propuneri de proiecte în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro, iar în urma implementării acestor proiecte urmărim creșterea calitații vieții în orașul nostru”, a spus primarul Lungu. (O.S.)
The post Lungu: A fost depus Contractul Climatic al municipiului Suceava, asumat în parteneriat cu USV, care prevede propuneri de proiecte în valoare de 400 de milioane de euro appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult