Lucrări de reparații la o conductă, 30 de case fără apă, trafic blocat pe str. Dobrogeanu – Gherea, pe ambele sensuri de mers, informează Compania Apa Brașov. În urma intervențiilor echipelor Companiei Apa Brașov, pe strada Dobrogeanu – Gherea, din 4 și 7 septembrie 2025, s-a constatat că un tronson de conductă este fisurat în mai multe locuri. Este vorba despre o conductă mai veche, din fibră de sticlă, care nu mai prezintă siguranță în funcționare. Drept urmare, conducerea companiei a decis să înlocuiască întreaga lungime de rețea afectată și blocarea străzii pentru 2 zile.
Astfel, închiderea străzii este o măsură absolut necesară pentru efectuarea reparațiilor în condiții optime. Începând de astăzi, 9 septembrie și până mâine, 10 septembrie 2025, traficul va fi blocat, pe ambele sensuri de mers, pe strada Dobrogeanu- Gherea. Intervalul orar pentru toată perioada este 08:30 – 17:00.
Poliția locală va asigura bunul mers al lucrării, prin prezența pe fiecare sens de mers.
Furnizarea apei va fi întreruptă în intervalul orar menționat, pentru locuințele situate pe stradă, între numerele 33 – 75 și 44 – 72, precum și pe str. Cincinat Pavelescu. Este vorba de 30 de case. O cisternă cu apă potabilă va fi amplasată pe strada Dobrogeanu – Gherea, în dreptul numărului 45.
Compania Apa a mai transmis că a mobilizat mai multe echipe de intervenție, tocmai pentru a micșora timpul de remediere a defecțiunii, precum și a diminua disconfortul cetățenilor.
Conducătorii auto sunt rugați să evite zona în perioada 9 – 10 septembrie 2025.
Articolul Lucrări de reparații la o conductă, 30 de case fără apă, trafic blocat pe str. Dobrogeanu – Gherea, pe ambele sensuri de mers apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult