Lovitură de imagine. Mugurel „Pele” Buga, director sportiv la SR Brașov!
SR Brașov a reușit o adevărată mutare „pe piața transferurilor”, după ce l-a convins pe fostul mare fotbalist Mugurel Buga să se alăture proiectului. Buga (46 de ani) a fost anunțat oficial ca director sportiv la SR Brașov.
BUN VENIT ACASĂ, “PELE” BUGA
Cu peste 300 de prezențe în tricoul galben-negru, Mugurel Buga revine acasă după ce a îmbrăcat tricoul celor de AFC Hărman sau Corona Brașov în finalul carierei de jucător. Acesta va ocupa poziția de director sportiv în cadrul clubului nostru.
“Mă bucur că m-am alăturat acestui proiect și chiar dacă este un moment greu cu siguranță îl vom depăși. Obiectivul până la vară este salvarea de la retrogradare, iar anul viitor promovarea fără doar și poate. În această perioadă vom incerca să ne întărim, să facem un lot mai puternic pentru a avea rezultate cât mai bune. Știu că nu va fi ușor dar ce mai este ușor în viața în ziua azi. Brașovul are nevoie de o echipă care să-l reprezinte la nivelul ligii 1 și de ce nu, acesta poate fi un punct de plecare. Avem nevoie de pași mici dar siguri, vorbe mai puține și fapte mai multe.“, a declarat Mugurel Buga în cadrul prezentării.
La prezentare a fost prezent și reprezentantul sponsorului nostru principal, Simon Partridge:
“Suntem foarte onorați și îi urăm bun venit legendei, Mugurel Buga.
Persoane de calitatea sa joacă un rol esențial în efortul nostru de a reconstrui moștenirea SR și de a readuce mareția fotbalului în acest minunat oraș.
Suntem încântați să avem o persoana cu asemenea experiența în echipa noastră în timp ce ducem mai departe acest ideal.” este anunțul clubului brașovean.
Buga, fotbalist legendar al Brașovului
Ca fotbalist, ”Pele” Buga a cunoscut cele mai mari satisfacții la FC Brașov și Rapid. Are și o scurtă experiență în străinătate, la Xanthi Skoda, în Grecia, iar la echipa națională a României a bifat 6 selecții și a marcat un gol. ”
Articolul Lovitură de imagine. Mugurel „Pele” Buga, director sportiv la SR Brașov! apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult