Acest articol este dedicat lui Pablo Casals, un renumit violoncelist, compozitor şi dirijor spaniol. S-a născut în localitatea El Vendrell din Catalonia, la 29 decembrie 1876; numele său la naştere în limba catalană era Pau Carles Salvador Defilló. Fiul unui organist de biserică, încă la vârsta de patru ani el a început educaţia muzicală în domeniul vocal şi în cel al interpretării la vioară, pian şi flaut sub îndrumarea tatălui său Carles Casals Ribes. A urmat cursurile “Şcolii Municipale de Muzică” din Barcelona unde a avut în 1891 primul solo la 14 ani. Peste doi ani el a compus prima lucrare pentru pian şi a continuat studiile de specialitate la Madrid şi la Paris, revenind la Barcelona în anul 1896 ca violoncelist principal la “Gran Teatro de Liceo”. În perioada 1898-1917 Casals a avut unele turnee internaţionale şi a constituit un trio împreună cu Alfred Cortot la pian şi Jacques Thibaud la vioară. Beneficiind de o reputaţie internaţională, numele său s-a asociat în timp cu apariţia unor noi instituţii şi sărbători muzicale cum ar fi: “École Normale de Musique” din Paris; “Orquesta Pau Casals” din Barcelona; Festivalul “Casals” din Porto Rico; “Puerto Rico’s Symphony Orchestra” ş.a.
Chiar înainte de ocuparea Cataloniei de regimul lui Franco în timpul Războiului Civil Spaniol (1938) Casals a plecat în exil, stabilindu-se în oraşul Prades din Pirineii Francezi. La câteva luni după ocuparea Franţei de către trupele naziste, el a protestat împotriva războiului şi a decis să suspende toate concertele sale. A refuzat să se întoarcă în Spania după Războiul Civil, anunţând în 1946 că se retrage din orice concert public. Casals a renunţat parţial la boicotul internaţional, acceptând în 1958 o invitaţie din partea Secretarului General al O.N.U., Dag Hammarskjöld de a susţine un concert la sediul din New York al Naţiunilor Unite. Acesta a fost momentul iniţial al unei îndelungate şi rodnice relaţii cu forul mondial; i-a urmat onorarea invitaţiei adresate de noul Secretar General al O.N.U., U Thant de a dirija renumita sa compoziţie, El Pessebre/Ieslea, un oratorio bazat pe poemul omonim al scriitorului Joan Alavedra. În anul 1971 Pablo Casals a compus Hymn to the United Nations/Cântec de slavă pentru Naţiunile Unite pe versurile poetului britanic W.H. Auden, autorul poemului Odă pentru pacea mondială. Compoziţia lui Casals se înscria în patrimoniul creaţiilor celebre dedicate păcii şi combaterii războaielor de agresiune printre care Oda bucuriei şi Victoria lui Wellington de Ludwig van Beethoven.
Ca violoncelist cea mai mare contribuţie a lui Pablo Casals a constat din revitalizarea şi interpretarea inovativă a operelor lui Johann Sebastian Bach îndeosebi prin compunerea celor şase Suite pentru violoncel. Casals a recunoscut întotdeauna imensa influenţă pe care au exercitat-o asupra întregii sale activităţi muzicale creaţiile lui Bach, Beethoven şi Mozart. În acelaşi timp, lucrările lui au fost influenţate de folclorul catalan şi de muzica religioasă.
Pablo Casals a colaborat cu mulţi interpreţi renumiţi printre care s-au aflat: violoniştii Yehudi Menuhin, Issac Stern, Alexander Schneider; pianiştii Arthur Rubinstein, Reine Gianoli, Rudolf Serkin; violonceliştii Rudolf von Tobel, Guilhermina Suggia. De asemenea, a avut strânse legături în plan muzical cu compozitorul Richard Strauss. Despre George Enescu spunea că “este unul dintre cei mai geniali compozitori ai epocii muzicale moderne”. A fost invitat pentru a susţine concerte private de către personalităţi de rezonanţă mondială ca: Regina Victoria a Marii Britanii, Regina Elisabeth a Belgiei, Preşedinţii S.U.A., Theodore Roosevelt şi John F. Kennedy etc.
Marele muzician spaniol a decedat la vârsta de 96 de ani, în ziua de 22 octombrie 1973 la San Juan, Porto Rico unde se stabilise din 1957. În noiembrie 1979 rămăşiţele sale pământeşti au fost transferate la cimitirul din oraşul natal El Vendrell, Spania.
Din cugetările lui Pablo Casals redau următoarele: *“Învaţă ca şi cum ar trebui să trăieşti o mie de ani şi trăieşte frumos ca şi cum ai muri mâine.”; *“Muzica este felul divin de a spune inimii lucruri frumoase şi poetice.”; *“Atâta timp cât cineva este capabil de admiraţie şi dragoste, rămâne veşnic tânăr.”; *“Părinţii nu ar trebui să îi mintă pe copiii lor niciodată, nici măcar atunci când pare a fi în folosul lor. Minciuna este ceva foarte periculos, chiar şi în cantităţi mici. Ea deteriorează conştiinţa, iar aceasta împreună cu dragostea sunt lucruri de valoare eternă.”; *“Este un lucru splendid când cineva îşi iubeşte ţara. Dar de ce trebuie să moară iubirea la hotare?”; *“Capacitatea de a avea grijă unii de alţii este ceea ce dă vieţii sens.”; *“Sunt probabil cel mai bătrân muzician din lume. Sunt un om bătrân, dar în multe sensuri, un om foarte tânăr. Şi asta îmi doresc şi de la tine, să fii tânăr întreaga ta viaţă şi să spui lumii lucruri care sunt adevărate.”; *“Copilul trebuie să ştie că este un miracol, de vreme ce de la începuturile lumii şi până la sfârşitul ei, nu a mai fost şi nu va mai fi un copil asemenea lui.”; *“A te retrage înseamnă a începe să mori.”; *“Inima unei melodii nu poate fi niciodată pusă pe hârtie.”; *“Omul a făcut multe maşini complexe şi pricepute, dar care dintre ele rivalizează într-adevăr cu lucrările inimii sale?”; *“Muzica va salva lumea!”; *“Fiecare persoană are în interiorul său o decenţă şi o bunătate fundamentale. Dacă ea ascultă şi acţionează pe baza acestora, va înfăptui ceea ce lumea are mare nevoie. Nu este complicat, dar cere curaj din partea unei persoane care trebuie să asculte acea bunătate şi să acţioneze pe baza ei.”; *“Arta interpretării nu înseamnă a reda ceea ce este scris.”; *“Trebuie să credem că suntem una dintre frunzele unui copac, iar copacul este întreaga umanitate. Nu putem trăi fără ceilalţi, fără acel copac.”; *“Să nu uităm că cei mai mari compozitori au fost cei mai mari hoţi. Ei au furat peste tot şi de la oricine.”; *“Muzica! Acest minunat limbaj universal înţeles de oricine şi oriunde trebuie să fie un izvor al comunicării mai bune între oameni. Iată de ce eu fac un apel special către prietenii mei, muzicienii de pretutindeni de a pune frumuseţea artei lor în slujba omenirii.”; *“Am nevoie de Bach la începutul zilei mai mult decât de mâncare şi de apă. Nu aş fi putut fi nimic altcineva decât un muzician. Atmosfera de acasă era plină de muzică.”; *“Naţiunile Unite reprezintă astăzi cea mai însemnată speranţă pentru pace. Să le dăm toate puterile pentru a acţiona în slujba noastră.”; *“Durerea lumii, cauzată de pericolul nuclear se intensifică în fiecare zi. Oricine înţelege consecinţele teribile ale unui război nuclear care ar putea cauza nu doar distrugerea materială şi fizică ireparabilă, dar şi degradarea morală şi spirituală.”.
Pentru finalul articolului meu am ales câteva aprecieri privind personalitatea artistică şi civică a lui Pablo Casals:
– Thomas Mann: “El a fost un simbol al legăturii indisolubile între artă şi moralitate.”;
– Bernard Meiler: “Pablo Casals a fost un inovator în tehnica interpretării la violoncel şi un virtuoz care şi-a pus amprenta asupra istoriei acestui instrument.”;
– Peter Gutmann: “Viaţa lui Casals este un rar, dar concludent memento al scopului suprem al artei. Dar, înainte de orice, Casals a fost un muzician. Suitele lui Bach, Concerto lui Dvořák, înregistrările trio-ului cu Thibaud şi Cortot, munca de-o viaţă la Prades/Franţa şi Marlboro/New Jersey, S.U.A. cuprind o moştenire nemuritoare care deschide o fereastră către eternitate.”;
– Luis Martínez Fernández: “Considerat drept unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea, Pablo Casals a avut contribuţii excepţionale ca un violoncelist virtuos, dirijor, compozitor şi educator muzical. De asemenea, el a fost un creator prolific de instituţii muzicale, înfiinţând anumite orchestre şi festivaluri. Pablo Casals a fost un activist vocal pentru democraţie şi un avocat al păcii.”.