Trei adolescenți din Giarmata au vandalizat ansambluri de joacă, garduri, pubele și chiar au urcat pe acoperișul școlii.
Primăria Giarmata a reușit să-i identifice cu ajutorul camerelor de supraveghere.
„Comportamentele care distrug bunurile comunității nu sunt tolerabile! Trei adolescenți din Giarmata, care în ultima perioadă au vandalizat ansambluri de joacă, garduri, pubele, au lăsat mizerie în parcuri și chiar au urcat pe acoperișul școlii, au fost identificați cu ajutorul camerelor de supraveghere. Poliția Locală a discutat deja cu familiile acestora și le-a pus în vedere să ia măsuri urgente”, a informat instituția.
Noul regulament aprobat de Consiliul Local Giarmata pentru parcuri, zone de joacă, terenuri de sport și zone verzi prevede sancțiuni de până la 3.000 lei, în funcție de gravitatea faptei. Dacă se produc pagube, autorii vor suporta integral costurile reparațiilor.
„Dar dincolo de amenzi, adevărata miză este alta! Să păstrăm locurile în care trăim curate, sigure și prietenoase. Spațiile de agrement sunt bun comun. Ele ne oferă relaxare, joacă, sport și aer curat, iar noi trebuie să le oferim înapoi grijă și respect”, a transmis Primăria Giarmata.