Câți oare își mai amintesc, astăzi, versurile lui Alexie (Alexei) Mateevici din poezia ”Limba noastră”, îndemn pentru prețuirea limbii române, scrise în 1916 și aprobate în 1995 drept imn național al Republicii Moldova (strofele 1, 2, 5, 8 și 12) ?
Reproducem primele două strofe:
”Limba noastră-i o comoarăîn adîncuri înfundatăUn șirag de piatră rarăpe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce ardeîntr-un neam, ce fără vesteS-a trezit din somn de moarteca viteazul din poveste”.
La fel am putea spune și noi, numai că suntem obligați să parafrazăm, în fața invaziei de barbarisme, neologisme în exces și cuvinte folosite greșit: ”Limba noastră-i o comoară… greu de păstrat”.
Sau de versurile lui Gheorghe Sion, din poezia ”Limba românească”?
Foto: red-religie.ro
De-a lungul timpului, limba unui popor se poate îmbogăți cu termeni sau expresii noi, fie importați/importate din alte limbi, fie datorită apariției unor activități sau domenii noi, care necesită termeni corespunzători (de exemplu, odată cu apariția calculatoarelor sau odată cu revoluția internetului, printre altele).
Se știe că și în limba română termenul de ”weekend” pentru a desemna sfârșitul de săptămână a fost adoptat în mod curent, la fel și cel de ”mouse” (scris și ”maus”) pentru cunoscutul accesoriu de computer ș.a.m.d.
Ce ne facem însă când sunt folosite pe scară largă cuvinte, în majoritate din limba engleză, pentru care există echivalente mult mai la îndemână în limba română, cum ar fi ”task” în loc de ”sarcină” sau ”screen” în loc de ”ecran”?
Sau – încă și mai rău – când termeni existenți în limba română sunt folosiți total impropriu, după sensuri pe care le au cuvinte cu pronunții similare în alte limbi?
În momentul de față, mai ales (deși nu numai) în presa scrisă și audiovizuală s-a ajuns la un veritabil masacru al limbii române autentice, fiecare luând termeni ”după ureche” sau după cum i-au citit în publicații străine și apoi ”lansându-i” pe scară largă în diferite articole de presă, interviuri, reclame etc., astfel încât un vorbitor normal de română fie nu mai înțelege nimic, fie este asaltat de cuvinte improprii sau folosite greșit într-un mod care provoacă ilaritate.
Am să mă refer în continuare la câțiva dintre ultimii termeni (pe care îi consider inacceptabili) pătrunși în limba română (pardon, romgleză). După deja clasicul ”ecosistem” folosit nu cu referire la habitat, ci la sistem economic.
”Customizat” (în loc de ”personalizat” sau ”adaptat cerințelor clientului”).
”Rezoluție” avută în vedere de cineva (în loc de ”obiectiv” sau ”țel”). Reamintesc că în limba română rezoluție înseamnă fie ”document adoptat prin vot”, fie ”număr de linii ce pot fi afișate într-un spațiu egal cu înălțimea ecranului” (în informatică).
”Volatil” (în loc de… completați dvs. Citind recent undeva despre un ”actor volatil”, mi-a fost imposibil să determin care era adjectivul corect. Doar dacă personajul era Houdini).
”Versatil” în loc de ”polivalent” sau ”cu abilități multiple”. În limba română, ”versatil” înseamnă ”care își schimbă cu ușurință părerile”.
(Desigur, ultimele cuvinte existau de mult timp în română, doar că acum sunt folosite total incorect).
De asemenea, devenise aproape o modă acum câțiva ani (și nu a dispărut nici în zilele noastre) să fie folosit, în special în analiza operelor literare, adjectivul ”ludic”. Am serioase dubii că era utilizat corect în toate cazurile, mai ales în cele care priveau scriitori sau dramaturgi de profunzime, care imprimau o notă gravă asupra textelor pe care le semnau. Ludic, conform dicționarului, înseamnă ”de joc”, ”glumeț”, ”sprințar”.
Astfel de obiceiuri (nu pot să le numesc ”tendințe”, fiindcă din păcate au ajuns mai mult decât tendințe) denaturează sensul real al unor termeni, ”ucid” limba și creează alăturări de cuvinte sau propoziții de-a dreptul ridicole.
Credem că este necesară o reevaluare a folosirii unor astfel de cuvinte sau expresii și să se păstreze doar ce este corect folosit și pentru care nu există un echivalent uzitat pe scară largă în limba maternă.
Altfel, România va avea în curând un nou dialect oficial: romgleza.
Autor Mihai Gîndu
Citeste mai mult