Unirea Constanța și-a risipit, sâmbătă, șansele de a prinde locul pentru barajul de menținere în Liga 2, după 0-3, la Buftea, cu FC Brașov, în etapa a 3-a a play-out-ului Ligii 2, Grupa B. „Vrem să demonstrăm, și eu și echipa, că suntem mai buni decât FC Brașov și merităm un loc în barajul pentru menținerea în liga secundă”, prefața meciul Leo Strizu, antrenorul Unirii.
Primă repriză albă
Speranțele „satelitului” neoficial din Liga 2 al FCSB nu a avut acoperire și în fapte. După o primă jumătate de oră în care ocaziile la cele două porți au lipsit, brașovenii au îndrăznit mai mult în ofensivă. Tonul l-a dat Horia Popa, titularizat pentru a doua oară în sezonul de primăvară, cu un șut din 10 metri respins din fața porții de Gogor, iar Fustar, revenit și el în primul 11, a tras peste poartă! Nici Tesija nu a fost mai inspirat, deși a rămas singur cu Udrea. Horia Popa i-a mai dat ceva emoții lui Udrea cu un șut de la circa 20 peste transversală. Puștii lui Strizu au reacționat pe finalul primi reprize, dar Ardelean și Lăcătuș nu au găsit spațiul porții lui Popescu.
Recital ofensiv după pauză
Spectacolul a fost total în partea secundă, cu trei goluri ale brașovenilor și două eliminări în tabăra Unirii.Maric a deschis seria golurilor, după un corner și o bâlbâială a defensivei gazdelor, servit excelent de Horia Popa. Schimbările au înclinat balanța pentru brașoveni. Călin Moldovan a fost inspirat cu mutările ofensive, Roșu și El Azzouzi, în timp ce lui Strizu nu i-a ieșit nimic. Mai mult, doi jucători întrați în partea secundă, Bobaru și Tudor Moldovan au fost eliminați.
Roșu a scăpat singur cu Udrea și a fost faultat de Emil Bobaru, iar jucătorul lui Strizu a fost trimis la cabine (75). Imediat Roșu a avut șansa golului, cu un șut bun de la marginea careului, dar Udrea a fost la post. Pe final, Vasile Constantin și-a adus aminte că vine de la Craiova lui Rotaru și a risipit emoțiile brașovenilor cu o torpilă de la circa 25 de metri, șut pe jos în dreapta portarului.
La 0-2 a ieșit la rampă și brașoveanul Andreas Chirițoiu, dar Laurențiu Popescu a intervenit excelent. El Azzouzi a închis tabela după un contraatac, centralul a lăsat inspirat jocul să continue după un fault în atac al lui Tudor Moldovan, iar marocanul – olandez al Brașovului a marcat după ce a driblat și portarul. În meciul din campionatul regular, El Azzouzi marcase de trei ori în poarta Unirii.
Tudor Moldovan nu a scăpat de al doilea galben și a fost eliminat. S-a terminat 3-0 pentru FC Brașov, o victorie care asigură în mare măsură prezența echipei lui Moldovan la baraj.
Motive de satisfacție pentru Călin Moldovan
Călin Moldovan a avut destule motive de satisfacție după succesul cu Unirea Constanța. Echipa sa a marcat trei goluri, defensiva nu a primit gol, iar prezența la baraj este ca și rezolvată.
”Era important să câştigăm acest meci cu Unirea Constanța. Mai avem nevoie de un singur punct pentru a rămâne matematic la baraj. Vom rămâne la fel de vigilenţi, la fel de concentraţi. Ne vom face treaba cât putem de bine în continuare. Vreau să felicit băieţii pentru joc, pentru atitudine, pentru preocuparea de organizare. A venit şi un meci în care reuşim să nu primim gol, contra unei echipe bune, o echipă care marchează mult. Am știut să îi ţinem în frâu, au avut o singură ocazie, la 3-0. Băieţii au muncit foarte bine şi îi felicit pentru efortul depus şi pentru ceea ce au arătat în teren în acest meci”, a spus antrenorul Brașovului.
Cu încredere la baraj
Calin Moldovan așteptată meciurile de baraj cu multă încredere. Până atunci mai are de disputat trei meciuri în play-out, cu Unirea Dej (acasă), Viitorul Pandurii (deplasare) și Astra (acasă).
”Cu orice echipă care va veni la baraj va fi greu. Vor fi două meciuri de care pe care, dar avem încredere. Mai avem trei meciuri în play-out care ne vom pregăti cât putem de bine pentru momentul barajului şi sper să reuşim să rămânem în Liga a 2-a. Eu am mare încredere în băieţi. Au arătat din nou că încrederea noastră în ei este justificată. E trist ca Braşovul şi Timişoara să îşi dispute barajul pentru rămânerea în Liga a 2-a, dar aceasta este situaţia, acesta este contextul actual, eu sper ca ambele echipe în timp să revină acolo unde le este locul, adică la prima ligă”, a mai spus Călin Moldovan. În etapa a 4-a, FC Brașov va juca pe teren propriu, sâmbătă, cu pe Unirea Dej.
Unirea Constanța – FC Brașov 0-3
Au marcat: Luka Maric 55′, Vasile Constantin 84′, Zakaria El Azzouzi 90′
Unirea Constanța: Udrea – Nicola (Rob. Tudor 61′), R. Gab. Zamfir, Gogor (Bobaru 61′), Șuteu – Lăcătuș (Tud. Moldovan 46′), Ciuciulete, Laur. Ardelean (cpt.)(Șerbănescu 61′) – R. Trif (Cireșoiu 46′), Chirițoiu, Ad. Niță
Rezerve neutilizate: Tipu – Coza, Mitrache, Al. Bodea
Antrenor: Leonard Strizu
Eliminați: Emil Bobaru 76′ (roșu direct), Tudor Moldovan 90′ (cumul de cartonașe galbene)
FC Brașov: Laur. Popescu – H. Popa (M. Burlacu 73′), Maric, Fustar, Dumbravă (cpt.) – Tesija (Bg. Roșu 65′), Piper – Vl. Mihalcea (Negrean 65′), Rz. Iorga (Lambrinoc 73′), Vas. Constantin – Angelov (El Azzouzi 60′)
Antrenor: Călin Moldovan
Citeste mai mult