Libertatea presei se prăbușește în toată lumea. În SUA, presa a ajuns mai rău ca în România. Azi, de Ziua Internațională a Libertății presei bilanțul este îngrijorător.
Presa din România este în continuare mai liberă decât cea din Statele Unite ale Americii, potrivit Indexului mondial al libertății presei pentru 2025, întocmit de către organizația Reporteri fără Frontieră (RSF).
Conform clasamentului realizat de către prestigiosul grup francez, România a căzut cu 6 locuri, până pe poziția 55 în indexul mondial al libertății presei. Chiar și așa, însă, presa din România tot este mai liberă decât cea din SUA, situată pe locul 57 în lume.
Etalonul mondial al democrației și libertății de exprimare, Statele Unite ale Americii, este depășit în acest moment de țări precum Gabon, Mauritania, Liberia sau Sierra Leone, toate cu o presă mai liberă decât cea americană.
Iar state ca Moldova sau Armenia, care se confruntă cu amenințări existențiale dinspre Rusia, au o presă cu mult mai liberă decât cea din SUA, potrivit aceluiași index mondial realizat de Reporteri fără Frontieră.
Deteriorarea libertății presei din SUA vine pe fondul atacurilor vehemente lansate încontinuu dinspre administrația Trump, în special prin vicepreședintele JD Vance, cu privire la libertatea de exprimare și democrația din România. Alegațiile vicepreședintelui unei țări cu o presă mai slabă decât a României au constituit principalul motiv invocat de discursul electoral al extremiștilor suveraniști și pro-ruși din țara noastră.
SUA au coborât pe locul 57 în Indexul mondial al libertății presei 2025, publicat vineri de grupul pentru drepturile mass-media Reporters Without Borders (RSF) din Paris, scrie și France 24.
”Deterioare alarmantă a libertății presei” în SUA
Indicatorul anual a pus libertatea presei la nivel global la un „minim fără precedent”, declanșat în mare parte de presiunea economică și vorbește despre „o deteriorare alarmantă a libertății presei” în Statele Unite sub președintele Donald Trump.
Reporters Without Borders, cu sediul la Paris, care urmărește libertatea presei în ultimii 23 de ani, a declarat că indicele său principal a scăzut la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată.
„Pentru prima dată în istoria indexului, condițiile pentru practicarea jurnalismului sunt sărace în jumătate din țările lumii și satisfăcătoare în mai puțin de una din patru”, a concluzionat analiza anuală a libertății presei la nivel global, realizată de organizație.
Directorul editorial al RSF, Anne Bocande, a subliniat rolul presiunilor economice în subminarea raportării bazate pe fapte, multe magazine independente fiind nevoite să închidă din cauza dificultăților de finanțare.
Deși cheltuielile pentru publicitate online erau în continuare în creștere – atingând 247,3 miliarde de dolari în 2024, potrivit RSF – o pondere în creștere este capturată de giganții online Facebook, Google sau Amazon și nu de companiile media.
„Când jurnaliştii sunt sărăciţi, ei nu mai au mijloacele de a rezista duşmanilor presei – cei care susţin dezinformarea şi propaganda”, a spus Bocande într-un comunicat.
RSF a subliniat modul în care Trump a înrăutățit condițiile dificile prin eliminarea sprijinului financiar al SUA pentru radiodifuzori susținuți de stat, cum ar fi Voice of America și Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), precum și ajutorul extern al SUA pentru dezvoltare care a ajutat instituțiile media de peste mări.
Raport: Libertatea presei și pluralismul media se confruntă cu o „luptă existențială” în întreaga UE
Pe de altă parte, pluralismul media în multe state membre ale Uniunii Europene este din ce în ce mai strangulat de o concentrație ridicată a proprietății.
Toate acestea chiar și în țări cu piețe media tradițional libere, potrivit unui raport care concluzionează că libertatea presei se prăbușește în întreg blocul comunitar, scrie The Guardian.
Raportul, realizat de Uniunea pentru Libertăți Civile din Europa (Liberties) pe baza muncii a 43 de organizații pentru drepturile omului din 21 de țări, afirmă că mai multe guverne din UE atacă libertatea presei sau slăbesc independența și reglementarea mass-mediei.Alături de reguli slabe privind transparența proprietății media, influența tot mai mare a guvernului asupra presei publice și amenințările împotriva jurnaliștilor, libertatea și pluralismul media sunt „sub atac în întreaga UE și, în unele cazuri, într-o luptă existențială”, se menționează în raport. „Nu este o surpriză”, a declarat Jonathan Day, editorul principal al raportului.
Articolul Libertatea presei se prăbușește în toată lumea. În SUA, presa a ajuns mai rău ca în România apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult