Începutul de săptămână a fost unul aparte pentru mai mulți tineri din Oțelu Roșu, care au vizitat Palatul Parlamentului și au descoperit cum funcționează procesul legislativ și ce presupune activitatea unui senator.
Un grup de tineri din Oțelu Roșu a avut ocazia să viziteze luni Senatul României, în cadrul unei inițiative menite să aducă mai aproape instituțiile statului de noua generație. Vizita tinerilor din orașul de pe Valea Bistrei s-a bucurat de sprijinul senatorului Luca Mălăiescu, președinte al organizației PSD Oțelu Roșu.
„Această oportunitate a reprezentat o experiență valoroasă, prin care am avut ocazia să înțelegem mai bine mecanismele de lucru ale instituțiilor și să acumulăm cunoștințe utile. Consider că astfel de inițiative contribuie la formarea tinerilor”, a transmis Emanuel Trușcă, președinte al TSD Oțelu Roșu.
Pe parcursul vizitei, tinerii au aflat detalii despre ce se întâmplă în Senatul României, rolul senatorilor în procesul legislativ și modul în care sunt reprezentate interesele cetățenilor la nivel parlamentar.