Romania n-a mai avut sansa continuarii unei civilizatii incepute de regii si reginele ei. Imediat in 1948, dupa instalare, in spatele lozincilor despre „construirea socialismului”, comunistii incepeau distrugerea omului. Adica ce numea Marx prin „schimbarea violenta a oranduirii sociale” si „formarea omului nou” lua proportiile unui genocid cu multiple fete. Represiune si reeducare.
Cu asta au pervertit apoi tot: credinta, cultura, binele, adevarul.
La 14 ianuarie 1950 comunistii infiintau, prin Decret, primele lagare pentru „reeducarea elementelor dusmanoase”- asa zisele colonii de munca. Acolo aveau sa cunoasca teroarea, umilinta si moartea zeci de mii de oameni nevinovati, unii, alesi intentionat dintre cei mai inzestrati si capabili.
Mai intai a fost colectivizarea fortata, industrializarea fortata, iar apoi, coloniile de munca fortata. Gandirea fortata. Reeducarea. Adica fortarea, schingiuirea fiintei umane sa devina din om, ne-om. „Omul nou” cum se exprimau comunistii, ascunzandu-se in spatele cuvintelor. Omul fara insusiri, fara morala, fara idealuri, slujitorul perfect al regimului. Omul duplicitar, apoi denuntatorul, informatorul, turnatorul. Daca materialul genetic uman de astazi ne produce stupoare, ar fi bine sa ne uitam inapoi la cum s-a produs siluirea naturii umane in comunism.
Decretul pentru „reeducarea elementelor dusmanoase” trimitea in „unitatile de munca” pe oricine care „prin faptele sau manifestarile lor, direct sau indirect, primejduiesc sau incearca sa primejduiasca regimul de democratie populara, ingreuneaza sau incearca sa ingreuneze construirea socialismului in Republica Populara Romana”. Prin formulari vagi si eufemistice, regimul trimitea la moarte sau chin pe oricine avea o opinie sau era banuit sau reclamat ca avea o opinie la adresa prigoanei comuniste. Puteai fi pedepsit pentru un banc sau un zvon.
Erau pedepsiti cu munca silnica cei care ascultau radiourile occidentale, care aveau relatii in strainatate, taranii care s-au opus colectivizarii, fosti membri ai diverselor formatiuni din perioada interbelica si din timpul razboiului, cei care au incercat sa fuga din tara, rudele lor, „chiaburii” (adica taranii instariti), cei care ieseau din inchisoare fara sa fie reeducati.
Decretul dadea securitatii mana libera sa condamne fara proces, doar pe baza unor delatiuni, zeci de mii de opozanti politici, preoti, intelectuali, tarani. Erau trimisi fie la canal, fie la ocna (Targu Ocna, Ocnele Mari etc.), fie la Baia Sprie, Braila, Periprava sau alte lagare, care alaturi de temnitele comuniste completau cumplitul peisaj concentrationar.
Tara devenise o mare inchisoare, iar in mai putin de un an au fost deschise peste o suta de colonii, multe tinand rata mortalitatii secreta.
Copiate dupa model stalinist, evocate prima data de Soljenitin, in Arhipelagul Gulag, acestea erau locurile unde „reactionarii”, „elementele dusmanoase” isi ispaseau vini inexistente, desfigurati de bataie si obligati sa munceasca in conditii greu de imaginat.
„Marile realizari” ale comunismului au fost „infaptuite” astfel.
Primul si cel mai mare lagar de munca din Romania si controlat de Uniunea Sovietica a fost Canalul Dunare – Marea Neagra. Era format din 20 de colonii de munca, unde in cei aproape 5 ani de lucrari au fost folositi in jur de 30 000 de detinuti politici. Chinurile indurate, mancarea insuficienta, munca istovitoare – trebuiau sa sape pana la 9 metri de sant pe zi – a dus la numeroase pierderi de vieti. Lucrarile la Canal din epoca Gheorghe Gheorghiu Dej au fost oprite in 1953, dupa ce s-au dovedit un esec total. Au fost reluate 20 de ani mai tarziu, de Ceausescu.
Alte astfel de lagare ale mortii au fost in minele de uraniu si plumb din Transilvania, sau pe marile baraje hidrografice.
Infiintarea societatilor romano-sovietice – asa-zisele „sovromuri”- a dus la primele exploatari in mine de uraniu, unde munca era istovitoare si extrem de periculoasa. Detinutii, dar si muncitorii, se aflau sub paza permanenta a soldatilor sovietici inarmati. Chiar si muncitorii erau tinuti izolati de restul locuitorilor din sate, ei locuind in baraci controlate de trupe sovietice, somati sa nu vorbeasca despre tratamentul aplicat acolo si despre cum bogatiile minelor se scurgeau afara din tara cu trenurile rusesti.
Regimul de munca din toate aceste mine – de uraniu, aur, plumb, carbune – a fost conturat in literatura carcerala, de catre fosti detinuti politici, ca un tablou apocaliptic.
La mina de plumb din Baia Sprie munca insemna asumarea unui risc continuu, de la intrare si pana la iesire. Perforatorii lucrau in galerii cu putin aer, la temperaturi de 40-45 de grade. Cei mai multi nu rezistau acestei calduri istovitoare.
Potrivit unei note-raport din anul 1950, la Baia Sprie ar fi fost nevoie de 600 detinuti la lucru numai pe timpul noptii si in subteran, adica acolo unde era cel mai periculos. Cea mai mare parte a ’’bratelor speciale’’ care ajungeau la Baia Sprie aveau condamnari foarte mari, peste 10 ani, fiind preluati de la penitenciarele Aiud, Gherla, sau dupa 1953, de la Canal.
In gulagul sovietic, Stalin a experimentat aproape orice. A deschis lagare pana si pentru copii, care mai apoi erau recrutati de NKVD. Cel mai teribil experiment a fost cel din asa-zisa Insula a Canibalilor. 6.000 de oameni considerati „elemente daunatoare’’ au fost izolati pe insula Nazino, fara provizii, dezbracati in gerul sfarsitului de iarna siberiana. Deportatii s-au devorat unii pe altii de foame.
La noi, tortionarii erau cei care „devorau” detinutii. Ion Ficior, tortionarul de la Periprava, condamnat in 2015, a ucis 103 oameni.
Unii spun ca pe timpul comunismului s-a facut, s-a construit…Insa, putem compara asa-zisele „realizari ale socialismului” (care practic au fost distrugeri, pe toate planurile) cu ceea ce intr-adevar ar fi realizat atatia oameni valorosi care au fost aruncati in lagarele mortii? Cum ar fi aratat acum educatia, economia daca mintile luminate ale acestei tari n-ar fi fost distruse de adevaratii dusmani ai poporului si ar fi fost lasati sa construiasca ei viitorul luminos?
De cate generatii de sacrificiu am avea nevoie pentru refacerea matricei genetice pervertite de comunism, asa incat sa se mai nasca oameni precum Eminescu in cultura, Maniu in politica, Gavrila Ogoranu in probitate morala?Articolul Lagarele reeducarii din care trebuia sa se nasca „omul nou” apare prima dată în InfoBraila.
Citeste mai mult