9 zile, scene atipice, concepte curajoase și scenografii neconvenționale. Un festival cât o mie de cuvinte.
Reșița scrie istorie și în acest an, din punct de vedere cultural, când tot orașul se transformă într-o scenă vie și când din spatele cortinei ies la lumină spectacole care pulsează de energie și de viață.
Prima zi, prima seară memorabilă deschisă, la Teatrul de Vest Resita, de către nimeni alta decât de inconfundabila Maia Morgenstern, cea care a dat startul acestei ediții, în forță, cu piesa ,,Mic și al dracu”. O comedie apetisantă cu bancuri, poezii și anecdote, poante, calambururi și rime vesele scrise de Ion Pribeagu. Sold out încă de la anunțarea programului.
Iar pentru că seara să fie complet magică, de pe scena din Centrul Civic și-a luat “Zborul” trupa Teatrului Dramatic din Târgu Jiu, “Elvira Godeanu”. Tinerii actori au adus în fața publicului un spectacol de teatru-dans contemporan, inspirat din viața și opera lui Constantin Brâncuși. O creație artistică care îmbină mișcarea, expresia corporală și elemente vizuale pentru a reda esența lucrărilor și viziunii sculptorului român.
Așa a început ieri, 21 iunie, cu primii pași, primele emoții, forfota aceea inconfundabilă, o atmosferă boema ce a cuprins tot muncipiul de pe Barzava, sub lumina reflectoarelor din cadrul Festivalului Internațional de Teatru „New Wave”.
Urmează valuri mari și astăzi, 21 iunie, când reșițenii vor avea ocazia să se bucure de alte două piese de teatru excepționale. Prima: “Moarte la Teatrul de Revistă ” se va juca de la ora 18, pe scena Teatrului de Vest Reșița, cu actorii Teatrului ,,Stela Popescu” din București.
De la 21,30 pubul Mood Factory, din Centrul Civic, se va transforma într-o scenă atipică, găzduind “SarmaTY/YA”, un proiect semnat de Palina Dabravolskya.
Rămâneți pe poziții pentru că la Reșița, dar și la Caransebeș se scrie viiorul scenei. Festivalul „New Wave”, devine automat și rampa către consacrare, direct spre UNITER. Nu doar că ediția din acest an este prima în care siglele UNITER și Institutul Cultural Român certifică prestigiul și relevanța internațională a festivalului, ci și dă următorii câștigători ai UNITER. La fel cum Globul de Aur prefigurează Oscarurile, la fel „New Wave” pare să fie antecamera recunoașterii mari.
Spectacolele premiate la Reșița ajung apoi la UNITER, un fel de Oscar al teatrului românesc, cu „New Wave” în rol de „Glob de Aur”.
Organizat de Teatrul de Vest Reșița, cu sprijinul Primăriei Reșița, festivalul se mândrește și în acest an cu invitați din vârful excelenței. De la Maia Morgenstern, Gheorghe Ifrim și Felicia Balint, la Ada Milea și Bobo Burlăcianu, până la trupe din Italia, Polonia, Turcia și din cele mai îndepărtate colțuri ale inspirației.
Pentru cei care doresc să nu rateze nicio zi din festival, iată și programul:
Luni, 23 iunie
Locație: Teatrul de Vest Reșița
Fresco Dance Company, Israel
ora 18.00 – „De ce merg prost lucrurile” de Jiri Safka;
Locația: cinematograful Dacia Reșița
ora 20.00 – Concert Ada Milea&Bobo Burlăcianu;
Marți, 24 iunie
Locație: Teatrul de Vest Reșița
Teatrul de Stat Constanța
ora 18.00 – „O insulă”, regie muzică și versuri de Ada Milea;
Locație: Cinematograful Dacia Reșița
Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” București
ora 20.30 – „Gigel”, de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu;
Miercuri, 25 iunie
Locația Teatru de Vest Reșița
Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” București
Ora 19.00 – „Artă”, de Yasmina Roza, regia Cristi Juncu;
Locația: Școala Pittner Reșița
Labirion Officine Trasversali, Italia
ora 21.30 – „Nodul iubirii”, autor și regia Valerio Leoni
Joi, 26 iunie
Locația: Teatrul de Vest Reșița
Teatrul „Alexandru Davila” Pitești, de Florian Zeller, regia Irina Alexandra Banea
ora 19.00 – „Înainte să-și ia zborul”;
Locația: Casa de Cultură „George Suru” Caransebeș
Teatrul de Artă Deva
ora 18.00 – „Povestea unei femei fatale”, de Aldo Nicolaj , regia Mihai Panaitescu;
Locația: Radio România Reșița
Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara
ora 21.00 – „Underground FM”
Vineri 27 iunie
Locația: Teatrul de Vest Reșița
Teatrul „Regina Maria” Oradea
ora 18 – „Genul acuzativ”, rext și regia Mimi Brănescu;
Locația: Sala Polivalentă Reșița
Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroșani
„Ciuleandra”, de Liviu Lebreanu, regia Dumitru Acriș;
Sâmbătă 28 iunie
Locația: Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița
Hera Theater, Turcia
ora 17.00 – „Delir în doi”, de Eugen Ionescu, regia Senem Cevhvor;
Locația: Teatrul de Vest Reșița
Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești
ora 19.00 – O idee genială”, de Sebastien Castro, regia Paul Chiribuță;
Locația: Casa de Cultură „George Suru” Caransebeș
Teatrul Municipal Baia Mare
ora 19.00 – „Omul pernă”, de Martin McDonagh, regia Andrei Han;
Duminică 29 iunie
Locația: Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava
ora 17.00 – Occident Express Ro”, de Matei Vișniec, regia Alain Timar;
Locația: Teatrul de Vest Reșița
Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe
ora 19.00 – „Mobilă și durere”, Teodor Mazilu, regia Cristian Ban;
Citeste mai mult