Sunt unul din aceia care se bucură din toată inima de decorațiile de Crăciun. Poate și pentru faptul că îmi aduc aminte de cele mai frumoase sărbători ale Crăciunului trăite și poate pentru ca îmi aduce aminte de bucuria Sărbătorii Crăciunului.
Am în minte imaginea Crăciunului ideal și cred că fiecare om, fiecare creștin, chiar și agnostic sau ateu are această imagine și o idee despre cum ar trebui sărbătorit Crăciunul. Iar, de obicei, această idee este înrădăcinată în experiență Crăciunurilor trecute, petrecute în familie. Indiferent de experiențele, mai mult sau mai puțin plăcute din anii și timpul acela al Crăciunurilor trecute, ne-am creat în minte un Crăciun intangibil, aproape sacru. Nimeni nu ne poate înlocui Crăciunul nostru. Ne întoarcem mereu către un Crăciun memorabil.
Dar ce înseamnă acest Crăciun memorabil? Este un Crăciun, poate, în care am avut de toate din abundență, un Crăciun în care am primit multe cadouri, un Crăciun în care i-am avut pe toți cei dragi lângă noi? Ce anume face acest Crăciun atât de deosebit încât anumiți stimuli ne fac să-l retrăim, să retrăim un timp aproape sacru împreună cu o pleiadă întreagă de manifestări emoționale și afective. Lăcrimăm, simțim euforie, pace, liniște, seninătate, bucurie ca și cum l-am retrăi din nou, dar și regret pentru că, oricât ne-am păcăli creierul, știm că acel timp nu mai poate fi retrăit acum că și atunci, cel puțin nu în același fel, în exact aceeași manieră. Dar asta este mai mult o problema heraclitiana, a impermanenței pe care o las colegilor de mei filosofi, de la gazetă, să o dezbată. Totuși, ce anume a consolidat această sărbătoare într-un anumit punct al istoriei noastre, în timp și spațiu, ca punct se referință, ce anume a stabilit-o că punct sacru?
Desigur, explicațiile pot fi numeroase, așa cum am menționat. În anumite cazuri, satisfacții, realizări, mulțumiri, o stare generală de bine, stare de sănătate, bucuria de a fi în preajma celor apropiați caracterizează acel timp sacru în mintea noastră. Și totuși, dacă stăm și ne gândim, cu siguranță ne putem întoarce la multe alte momente în care „ne-a fost bine”, la care ne gândim cu regret, dar pe care nu le trăim cu aceeași intensitate. Nu este un mister pentru nimeni că, în ziua de azi, cu precădere în Occidentul Îndepărtat, dar și în Europa noastră estică, Sărbătoarea Crăciunului a început să pară că își pierde din sensul esențial și că i se atribuie alte înțelesuri. De fapt, nu ne este greu să observăm, mai ales în manifestarea comerciala și mercantilă a Crăciunului în ziua de astăzi și desigur în dimensiunea decorativă, că motivul Sărbătorii Crăciunului lipsește din ce în ce mai mult și din decorații și din colinde și din cântece și din multe alte manifestări culturale. Deși sunt destui cei care vor încerca să substituie Sărbătoarea Crăciunului cu insipidul Festivus sau alte sărbători, motivul acestei Sărbătorii rămâne același de 2000 de ani, sărbătoarea nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Că ne place sau că nu ne place, că ne convine sau nu, acesta este motivul celebrării și Sărbătorii Crăciunului, atât în România, cât și în Irlanda, Grecia, Spania, Etiopia, Armenia, Rusia, Italia, Liban și orice alte țări cu o moștenire creștină veche.
De fapt, oriunde ne-am afla și am sărbătorii Crăciunul, acesta este motivul. Nașterea Pruncului Iisus… Iar prin nașterea Domnului Iisus Hristos, sărbătorim reînnoirea lumii, reînnoirea legământului, un legământ semnat cu sânge, o mână întinsă pentru omenire, o șansă de salvare. Poate că nu conștientizăm acest lucru, poate că nu îl exprimăm, poate că îl ținem pentru noi, dar știm, în lăuntrul ființei noastre, că Sărbătoarea Crăciunului are Sens, că are un Sens foarte important.
Realizăm, chiar dacă nu putem explica, că Sărbătoarea Crăciunului este un timp sacru și asta nu datorită abundenței, a decorațiilor, a celor dragi sau a cadourilor înțelegem că ceva absolut miraculos s-a întâmplat în acea zi în Betleem și continuă să se manifeste de fiecare Sărbătoare a Crăciunului. Sărbătorea Crăciunului este o declarație de dragoste a Lui Dumnezeu către noi. Mâna să este întinsă către noi, iar brațele sunt larg deschise.. Ne acceptă, ne iubește și ne așteaptă așa cum suntem noi, cu defectele noastre. Dumnezeu ne oferă iubire și cheamă oamenii să manifeste această iubire față de alții. Ce îi spune Hristos femeii fariseului care protestase față de femeia adulteră care îi spală picioarele cu lacrimile sale? „Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult.” Apoi a zis femeii: „Iertate îți sunt păcatele!” Chiar dacă nu mai credem sau considerăm credința a fi inutilă sau ni se pare că Dumnezeu ne-a abandonat, Crăciunul rămâne sărbătorea unui mare miracol. Invitația lui Dumnezeu de a îi încredința Lui viața noastră, cu dorințele, tristețile, durerile și grijile noastre, de a îi accepta acest dar al iubirii continuă să fie reînnoită cu fiecare Crăciun.
În fond, decorațiile de Crăciun atât de frumoase, abundenta, mâncarea, petrecerea acestei Sărbătorii cu atât fast sunt modul nostru de a ne arăta bucuria că Domnul Iisus s-a născut. Să ne bucurăm, așadar, dar să nu uităm de ce ne bucurăm.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Post-ul JURNAL DE CORPORATIST – Teodor Constantin BÂRSAN – În căutarea bucuriei Crăciunului de mult apus apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult
