Președintele Fundația Metropolis, Codin Maticiuc, spune că spitalele din Brașov nu au depus încă solicitări pentru accesarea a peste 560.000 de euro strânși din donații pentru lucrări de modernizare și renovare.
Declarația vine în contextul în care fundația a anunțat public disponibilitatea de a finanța proiecte medicale locale cu sume ce pot ajunge chiar la un milion de euro.
Apel public către managerii de spitale
Maticiuc susține că, în ciuda campaniei publice și a sprijinului donatorilor, nu există încă cereri oficiale din partea conducerilor unităților medicale.
„Suntem pregătiți cu minimum jumătate de milion de euro și putem ajunge până la un milion pentru un proiect în Brașov. Încă nu au apărut solicitanți. Managerii de spitale nu și-au anunțat intenția de a atrage acești bani către unitățile pe care le conduc”, a transmis acesta, menționând că discuțiile continuă cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.
Managerul spitalului, dr. Dan Grigorescu, a confirmat că a reluat dialogul cu fundația pentru identificarea unor proiecte alternative, adaptate bugetului disponibil.
Blocaj la proiectul secției de Oncologie
Fundația renunțase anterior la lucrările de renovare a etajului din Pavilionul Mîrzescu, unde sunt tratați pacienții oncologici, după ce Consiliul Județean Brașov a anunțat intenția unui amplu proiect de reabilitare estimat la circa 60 de milioane de lei, încă fără sursă clară de finanțare. Există o sumedenie de clădiri care necesită reabilitare în sistemul sanitar brașovean: Spitalul Astra, Spitalul de Boli infecțioase, clădirea LSM de pe Cuza Vodă, pavilioanele de la Stejeriș. Totul este ca managerii acestor spitale să și transmită Fundației Metropolis o solicitare pentru a fi luati in considerare pentru finanțare.
Articolul Jumătate de milion de euro pentru spitalele din Brașov așteaptă să fie solicitați apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult