Franța refuză extrădarea lui Paul al României. Judecătorii au respins marți extrădarea fostului prinț Paul al României. Decizia nu este definitivă.
Curtea de Apel din Paris s-a pronunțat astăzi pentru a 3-a oară în ceea ce privește exrădarea lui Paul Lambrino în România. Și de această dată, magistrați francezi au refuzat pe motiv că s-ar încălca drepturile omului. Magistrații francezi vorbesc despre caracterul disproporționat al reemiterii mandatului de arestare în același dosarconform digi24.ro.
Paul de România are o condamnare din 2020 la 3 ani și patru luni de închisoare
Această decizie nu este una definitivă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Paris urmând să facă recurs. Paul de România a fost reținut din nou la 7 aprilie, în baza unui nou mandat, apoi eliberat până la așteptarea deciziei în procesul de extrădare. El are o condamnare din 2020 la 3 ani și patru luni de închisoare în dosarul retrocedării legale a Fermei regale Băneasa. În acest dosar, prejudiciul era de 145 de milioane de euro.
Este a treia oară când Franța refuză extrădarea. De asemenea, Paul al României a mai fost prins o dată și în Malta, dar și magistrații de acolo au refuzat extrădatrea sa în România.