Pentru Alexandru Lakatos acesta nu e doar un simplu vis, e rațiunea de a fi.
Și o demonstrează în fiecare zi prin voință, tenacitate, prin muncă temeinică și atașament față de valori reale, cele care dau forță unui tânăr de nici 19 ani.
Are o poveste de viață care impresionează prin multitudinea de cotituri, de vârtejuri în care a fost prins alături de părinți și bunici, de evenimente cărora cu toții au trebuit să le facă față. Un tăvălug în zig-zag petrecut între România și Spania.
A jucat fotbal american la echipa Reșița Locomotives și i separe că antrenorul Raul Siladi a știut să-l atragă și să-l motiveze: „practic am simțit emoția aceea când ești pe teren și joci alături de colegii tăi. Asta nu am simțit-o demult și mi-a plăcut în mod special. Din păcate e un sport dur, agresiv și se lasă uneori cu accidentări. Dovadă că la un meci desfășurat la Timișoara am suferit o ruptură de menisc. Aștept acum după operație, recuperarea. Nu cred că voi mai putea juca…”
Alexandru Lakatos spune că dintotdeauna a iubit mișcarea, cultura fizică, fiind pasionat de fotbal. Cât a locuit la Madrid, a jucat în echipe școlare, stând mărturie trofeele și cupele câștigate. De înțeles, cum să nu iubești fotbalul, în țara în care există La Liga – Primera División, considerată constant una dintre cele mai valoroase și tehnice competiții de fotbal din lume? (dominată istoric de cluburi precum Real Madrid și FC Barcelona).
Țintea tot mai sus, și-ar fi dorit să aibă un loc într-un 11 de renume, într-o echipă de copii sau juniori mai bună și mai vestită, fiindcă potențial avea. Era valoros și îl încurajau antrenorii, visa cu ochii deschiși la viitorul său. Visa ca un copil…
S-a născut la Madrid, însă la doar câteva luni de viață a fost adus la Reșița, unde, până pe la șapte ani, bunicii au fost cei care s-au ocupat de creșterea lui. L-au dat la cea mai apropiată școală din cartier. Își aduce aminte cu nostalgie de primii pași într-ale învățării la Școala generală din Dealu-Mare. Mai târziu, cei care au preluat responsabilitățile în educarea lui au fost părinții, astfel că micuțul Alexandru a fost transferat la Madrid pentru a fi integrat în învățământul de masă spaniol. Mărturisește că i-a fost tare greu, noroc însă că a dat peste profesori inimoși care l-au ajutat cu ore suplimentare pentru a face integrarea mai ușoară. Și, după cum sunt în general copiii, s-a adaptat din mers, a preluat limba și-a însușit disciplinele, astfel că atunci când a fost să aleagă, pe la 16 ani, a optat pentru formare în informatică, echivalentul cursurilor liceale de la noi.
Pandemia a încurcat socotelile tuturor, și părinți și bunici!
La începutul perioadei de lock-down, familia a revenit acasă, aici unde-i sunt rădăcinile și unde a fost nevoită să se reclădească.
Carrefour – un loc de muncă onorabil
Deși tatăl său este un mic antreprenor și lucrează în construcții, nu s-a simțit atras de acest domeniu. A preferat să fie singur pe drumul său, alegând magazinul din centrul Reșiței, unde deși lumea ar crede că e simplu, spune că nu e chiar așa. „Zic unii că nu e greu să pui marfă pe raft. Nu, nu e greu, depinde cum o așezi și cum verifici stocurile, câtă marfă mai așteaptă după tine să o preiei și câți colegi sunt cu tine pe tură. E o alergătură permanentă, e multă mișcare, nu ai timp de stat. Am deja vechime de aproape doi ani și îmi place foarte mult ceea ce fac. La început, colegii poate că m-au privit un pic suspicioși că vin de unde vin, dar am fost sprijinit și îndrumat și m-am integrat.”
Ce plăcută coincidență a fost pentru Alexandru Lakatos să descopere tocmai acolo, la locul său de muncă, că unul dintre colegii săi, de altfel apropiat ca vîrstă, vorbește aceeași limbă. „Abia după vreo cinci luni am aflat că și David știe spaniola și are legături cu țara în care eu m-am născut. Și fiindcă ne este mai ușor, noi așa comunicăm. Au mai fost clienți care ne-au auzit, s-au amuzat și au intrat în vorbă cu noi, le-am povestit. Am descoperit că sunt mulți spanioli sau vorbitori de spaniolă în Reșița.”
Dorințe, planuri de viitor
Ceea ce își dorește foarte mult tânărul Alexandru Lakatos, este să devină antrenor de fotbal. De ce? „Pentru că poți să motivezi o echipă atunci când ajungi cu ea undeva, poți să îi determini pe jucătorii pe care îi ai să se îndrăgostească de sport. Eu vreau să transmit, practic, ceea ce am simțit de câte ori am fost într-o echipă. Aceea că ei sunt într-un anturaj foarte bun și mai ales că sportul te ridică, te poate face să te simți că poți mereu mai mult.”
Deocamdată gândurile tânărului se îndreaptă către vacanța care va urma. În ultimii ani, în fiecare lună mai și-a petrecut o bună perioadă de timp alături de prietenii cu care a crescut, a jucat fotbal, cu foști colegi de clasă. Simte că îl atrage locul, țara, cultura spaniolă și unde spune că i-ar fi mult mai ușor să reia cursurile de pregătire în specializarea informatică, domeniu în care i-ar plăcea să profeseze. Multă muncă, țeluri îndrăznețe, dar știe că fiecare ocupă locul pe care și-l câștigă!
Sursa foto: arhiva personală
Citeste mai mult