Prim-ministrul japonez Shigeru Ishiba a afirmat că nu va „ceda ușor” în negocierile comerciale cu Washingtonul, în contextul în care taxele vamale punitive impuse de Donald Trump urmează să intre în vigoare miercuri.
„Nu vom ceda ușor. De aceea durează atât de mult și este atât de dificil”, a declarat Ishiba duminică la televiziune.
Japonia se ține tare în războiul comercial cu Trump
Japonia, a cincea cea mai mare economie al lumii, încearcă să ajungă la un acord cu Statele Unite înainte de ziua miercuri, data prevăzută pentru intrarea în vigoare a taxelor vamale grele impuse de președintele american partenerilor comerciali ai țării sale.
Donald Trump a dezvăluit în aprilie, apoi a suspendat, suprataxele cele mai mari împotriva a zeci de țări, printre care Japonia, acordând un termen până la 9 iulie pentru negocieri.
El a explicat că va scrie o scrisoare către Tokyo, cerând să „plătească 30%, 35% sau orice alt procent” care va fi aleasă de administrația sa, calificând relațiile comerciale bilaterale drept „nedrepte”.
Poziția Japoniei: Suntem cei mai mare investitori în SUA
Duminică, Shigeru Ishiba a repetat că țara sa ar trebui tratată diferit de celelalte, întrucât este primul investitor străin în economia americană. „De ce ar fi nedrept? În ce fel este nedrept?”, s-a întrebat el.
„Suntem aliați, dar trebuie să spunem ce avem de spus. Suntem națiunea care investește cel mai mult și care creează cele mai multe locuri de muncă (în Statele Unite) din lume. Suntem diferiți”, a afirmat el.
Citeste mai mult