În acest sfârșit de săptămână, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Mehedinți vor fi prezente în teren pentru a asigura ordinea publică în cadrul mai multor evenimente culturale și sportive desfășurate în județ.
Conform unui comunicat oficial, jandarmii vor acționa în perioada 27–29 iunie cu prilejul Festivalului Daco-Roman DROBETA – ediția a VII-a, organizat în Parcul Dragalina din municipiul Drobeta Turnu Severin. De asemenea, vor fi prezenți și la Spectacolul Aeronautic Drobeta Fly In, ediția a XVIII-a, care are loc pe 28 iunie la Aerodromul Balota.
Măsuri pentru siguranța participanților
Forțele de ordine vor monitoriza zonele de desfășurare a evenimentelor, dar și traseele de acces și ieșire, cu scopul de a preveni orice tip de incident, de a proteja participanții și de a menține ordinea publică.
„Măsurile luate urmăresc asigurarea unui climat optim de siguranță publică, în condiții de normalitate, având în vedere numărul mare de participanți estimați la aceste evenimente”, au transmis reprezentanții IJJ Mehedinți.
În cadrul misiunilor, jandarmii vor colabora cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinți, Direcția de Poliţie Locală Drobeta Turnu Severin, precum și cu pompierii de la ISU „Drobeta”.
Recomandări pentru participanți
Organizatorii și forțele de ordine le recomandă participanților să manifeste un comportament civilizat, să respecte indicațiile autorităților și să evite implicarea în fapte antisociale. În cazul în care sunt martori sau victime ale unor incidente, cetățenii sunt încurajați să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate patrule de jandarmi.
Citeste mai mult