Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat, luna trecută, 178 controale, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. Ei au depistat peste 170 de deficiențe și au aplicat amenzi de peste 152.000 de lei.
Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 171 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic.
Pentru cele mai grave nereguli au fost aplicate 75 sancțiuni, din care 66 de avertismente și nouă amenzi în valoare de 92.500 lei.
În luna decembrie 2025, inspectorii de muncă au identificat și trei persoane care desfășurau muncă nedeclarată, celor trei angajatori fiindu-le aplicate sancţiuni în valoare de 60.000 lei.
De asemenea, în cursul lunii trecute, inspectoratului i-au fost comunicate șase evenimente la locul de muncă, în care au fost implicaţi tot atâția lucrători, una dintre persoane decedând.
Articolul ITM Olt, controale în construcții, comerț, transport rutier de mărfuri și persoane. Au fost aplicate amenzi de peste 152.000 de lei apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult