Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud atrage atenția cetățenilor asupra obligațiilor care revin fiecăruia în contextul ninsorilor abundente și al temperaturilor scăzute, generate de fenomenul meteorologic ARNA.
Reprezentanții ISU subliniază importanța implicării civice pentru menținerea siguranței în comunitate, în special în zonele intens circulate de pietoni. Astfel, cetățenii sunt îndemnați să curețe zăpada și gheața de pe trotuarele din fața locuințelor, spațiilor comerciale sau instituțiilor pe care le dețin sau le utilizează, să prevină formarea poleiului și să asigure un traseu sigur pentru pietoni.
De asemenea, un pericol major în această perioadă îl reprezintă țurțurii de gheață formați la streșini, acoperișuri și jgheaburi. ISU Bistrița-Năsăud avertizează că aceștia pot provoca accidente grave sau pagube materiale, motiv pentru care proprietarii sau administratorii imobilelor au obligația de a-i îndepărta în timp util.
În situațiile în care există un risc iminent de cădere a țurțurilor, este obligatorie luarea unor măsuri de avertizare și delimitare a perimetrului periculos. Intervenția pompierilor are loc doar în cazuri speciale, atunci când există pericol pentru viață sau bunuri și nu se poate acționa în siguranță prin alte mijloace.
Un trotuar curat și un acoperiș sigur contribuie direct la protejarea categoriilor vulnerabile, precum copiii, vârstnicii și persoanele cu mobilitate redusă. Reprezentanții ISU reamintesc că grija pentru comunitate începe din fața propriei porți și că fiecare gest responsabil contează.
Obligațiile privind curățarea zăpezii și gheții de pe trotuare, precum și îndepărtarea țurțurilor de gheață sunt prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților, precum și de hotărârile autorităților administrației publice locale.
ISU Bistrița-Năsăud face apel la spiritul civic al tuturor cetățenilor pentru a preveni accidentele și a asigura siguranța comunității în această perioadă de iarnă.
Citeste mai mult