• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
21/12/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Suceava

IŞJ organizează în această săptămână Concursul județean și Testarea județeană pentru ocuparea posturilor didactice vacante

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
26/08/2024
in categoria Stiri Suceava
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Depunerea dosarelor de înscriere se face în format fizic, în perioada 27-28 august, în intervalul orar 10.00-15.00. Probele scrise la Concursul județean și la Testarea județeană se vor desfășura în data de 30 august a.c., la Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza” Suceava, începând cu ora 9.00. Repartizarea posturilor didactice/ catedrelor rămase vacante/ rezervate se va face în ședință publică, în zilele de 3 și 4 septembrie. După ultima actualizare a listei ce cuprinde posturile vacante din unitățile de învățământ preuniversitar, din 22 august, mai sunt disponibile pentru angajare pe perioadă determinată 453 de posturi complete și 784 posturi incomplete. Totuși, luni, 26 august, mai are loc o nouă ședință de repartizare pe posturi.

Inspectoratul Şcolar Județean Suceava organizează în această săptămână Concursul județean și Testarea județeană pentru ocuparea posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar, neocupate, valabile în anul școlar 2024-2025.
Depunerea dosarelor de înscriere se face în format fizic la Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza” Suceava, în perioada 27-28 august, în intervalul orar 10.00-15.00. Dosarele aprobate trebuie să conțină, în ordine, următoarele documente: coperta dosarului; cererea de înscriere cu documentele anexate în ordinea enumerată la sfârșitul acesteia. Toți candidații care doresc să participe la Concursul județean, respectiv Testarea județeană, sesiunea 2024, vor depune dosar de înscriere complet, la care vor atașa toate documentele menționate la finalul cererii de înscriere. Candidații care au depus dosar de înscriere la Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar, sesiunea 2024, și au validat fișa de înscriere, dar au fost absenți sau nu au promovat proba scrisă vor depune doar cererea de înscriere.
Probele scrise la Concursul județean și la Testarea județeană se vor desfășura în data de 30 august a.c., la Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza” Suceava, începând cu ora 9.00. Proba de interviu pentru candidații înscriși la Testarea județeană se va desfășura în aceeași zi și aceeași locație, începând cu ora 15.00, conform planificării afișate în ziua testării, după desfășurarea probei scrise.
Probele practice pentru candidații înscriși la Concursul județean – care solicită ocuparea posturilor ce impun probă practică, se vor desfășura în data de 29 august, începând cu ora 10.00, la Palatul Copiilor Suceava: pentru candidații care solicită ocuparea posturilor didactice publicate pe nivel cluburi ale copiilor/palatul copiilor; la Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza” Suceava pentru candidații care solicită ocuparea posturilor didactice ce necesită probă practică; la Liceul cu Program Sportiv Suceava pentru candidații care solicită ocuparea posturilor didactice publicate pe cluburi sportive/vocațional sportiv; la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava pentru candidații care solicită ocuparea posturilor didactice publicate pe învățământ vocațional – arte.
Candidații trebuie să aibă minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/ inspecția specială și la interviu, pentru a fi considerați promovați.
Potrivit Metodologiei-cadru, în situația în care, până la începerea cursurilor, nu pot fi ocupate toate posturile didactice/ catedrele declarate vacante/ rezervate cu personal didactic de predare titular, personal didactic de predare calificat angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată sau cu personal didactic de predare calificat în regim de plata cu ora, IŞJ organizează, la nivel județean, concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic de predare calificat. În mod excepțional, până la începerea cursurilor, se pot organiza testări prin interviu și lucrare scrisă, in profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului fără studii corespunzătoare postului.
Repartizarea posturilor didactice/ catedrelor rămase vacante/ rezervate se va face în ședință publică, în zilele de 3 și 4 septembrie. După ultima actualizare a listei ce cuprinde posturile vacante din unitățile de învățământ preuniversitar, mai sunt disponibile pentru angajare pe perioadă determinată 453 de posturi complete și 784 posturi incomplete. Totuși, luni, 26 august, are loc o nouă ședință de repartizare pe post a candidaților care beneficiază de prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul școlar 2024-2025, a cadrelor didactice titulare/debutante/angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei cu normă incompletă, a cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate, a cadrelor didactice titulare care au depus dosare de detașare la cerere prin concurs specific, a cadrelor didactice titulare care solicită detașare la cerere și a cadrelor didactice care au obținut note peste 5 la concursurile naționale de titularizare din anii trecuți. Posturile didactice care vor rămâne vacante după această ședință vor fi disponibile candidaților care vor promova concursul județean și testarea județeană, pentru suplinire calificată și necalificată. (Oana NUȚU)
The post IŞJ organizează în această săptămână Concursul județean și Testarea județeană pentru ocuparea posturilor didactice vacante appeared first on Obiectiv de Suceava.

Citeste mai mult

Articolul precedent

De ce SMME Traduceri Autorizate Ploiesti este Partenerul Tău de Încredere?

Urmatorul articol

Traduceri Autorizate și Legalizate la Timp in Ploiesti si Bucuresti

Related Posts

Stiri Suceava

GDPR și CRM: ce trebuie să știi despre securitatea informațiilor în sistemele de management al clienților

10/11/2025
Stiri Suceava

Experiența noastră cu Zarina Development pentru creare site tip blog

29/05/2025
Stiri Suceava

Vrei să faci un Team Building în Bran? Cauți o cazare atractivă?

21/05/2025
Stiri Suceava

Cum alegi culorile potrivite pentru amenajarea apartamentului în Galați

12/05/2025
Stiri Suceava

Bucovina Resort. Cazare in Vatra Dornei pentru toate gusturile și toate grupurile

09/05/2025
Stiri Suceava

Declarația de principii administrative a lui Püsök Ferenc

01/05/2025
Next Post

Traduceri Autorizate și Legalizate la Timp in Ploiesti si Bucuresti

Cele mai recente stiri

  • Schimbare în toate magazinele din România. Apare o nouă etichetă pe produse, este în avantajul românilor 21/12/2025
  • Un comisar-șef de poliție, prins în flagrant în timp ce încasa mită chiar în mașina de serviciu 21/12/2025
  • Polițiștii din Olt, alături de elevi de la mai multe unități de învățământ în cadrul programului „Școala Altfel” 21/12/2025
  • Polițiștii din Olt, alături de elevi de la mai multe unități de învățământ în cadrul programului „Școala Altfel” 21/12/2025
  • Partidul S.O.S. România, drept la replică privind acuzațiile deputatului Silviu Vexler 21/12/2025
  • VIDEO | „Revoluția de Crăciun” de la Casa Mița Biciclista. Mii de oameni la concertul de colinde al corului Madrigal, fabiulos eveniment de sărbători în oraș 21/12/2025
  • Bărbat încătușat de polițiștii din Slatina după ce a refuzat să se legitimeze. Pentru ce l-au abordat oamenii legii 21/12/2025
  • Trei zodii intră în cea mai norocoasă perioadă din viața lor, începând de astăzi. Începe o schimbare uriașă pentru acești nativi 21/12/2025
  • Tânărul de 19 ani din Slatina mort în cumplitul accident de pe DN65 avea sufletul greu. Ce i s-a întâmplat în copilărie 21/12/2025
  • Teatrul Luceafărul Iași, spectacole uimitoare la final de an 21/12/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24