Teheranul a anunțat că își rezervă toate opțiunile pentru a se apăra după atacurile fără precedent ale SUA. Armata americană are în regiune peste 40.000 de soldați în raza de acțiune a rachetelor și dronelor iraniene.
Organizația pentru Energie Atomică a Iranului (AEOI) a transmis că nu va permite oprirea dezvoltării „industriei naționale”, iar un comentator al televiziunii de stat iraniene a spus că fiecare cetățean american sau membru al armatei din regiune va fi o țintă legitimă.
Reacțiile Teheranului au venit după ce Trump a avertizat că viitorul Iranului va fi „fie pace, fie tragedie” și că există multe alte ținte care ar putea fi lovite de armata americană. „Dacă pacea nu va veni rapid, vom urmări aceste alte ținte cu precizie, rapiditate și măiestrie”, a adăugat președintele american,
Totuși, Washingtonul a semnalat Teheranului că nu este interesat de o escaladare. Potrivit surselor CBS, americanii au contactat diplomatic Iranul sâmbătă pentru a-i transmite că atacurile sunt singurele planuri ale lor și că nu urmăresc schimbarea regimului.
Rămâne de văzut cum va răspunde Iranul, în condițiile în care liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei avertizase zilele trecute Statele Unite să nu recurgă la un atac precum cel de azi-noapte. Dacă Republica Islamică va fi luată la țintă, asta va „aduce daune ireparabile pentru ei”, a spus Khamenei miercuri.
Atacul va avea efecte eterne, avertizează Teheranul
Atacurile americane asupra siturilor nucleare din Iran „vor avea consecințe eterne”, a avertizat duminică dimineață, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi.
„Evenimentele din această dimineață sunt scandaloase și vor avea consecințe eterne”, a scris Araghchi pe rețeaua X, denunțând „comportamentul extrem de periculos, ilegal și criminal” al Statelor Unite.
„Iranul își rezervă toate opțiunile pentru a-și apăra suveranitatea, interesele și poporul”, a adăugat el.
Citeste mai mult