Anul 2025 a fost unul plin de provocări pentru administrația reșițeană. Primarul Ioan Popa recunoaște că presiunea termenelor-limită impuse de numeroase proiecte aflate în derulare a pus la grea încercare atât aparatul administrativ, cât și echipele de constructori și proiectanți implicate.
„2025 a fost un an dificil în sensul că am avut foarte multe proiecte în etapizare sau care trebuiau închise până la finalul anului, lucru care a pus o presiune enormă și pe colegii mei de la Proiecte, de la Achiziții, de la Juridic, de la Financiar, și pe constructori și pe proiectanți”, a explicat Ioan Popa.
Cu toate acestea, primarul subliniază că obiectivele asumate au fost atinse, iar proiectele care necesitau finalizare până la sfârșitul anului au fost duse la bun sfârșit.
„A fost un an greu, dar cu bucurii la final. Am trecut linia de sosire poate puțin în genunchi, dar am reușit să încheiem toate aceste proiecte aflate în implementare”, a adăugat acesta.
Ce urmează pentru Reșița și reșițeni în 2026
Privind spre noul an, edilul vorbește cu mult entuziasm despre continuarea proiectelor aflate deja în derulare, investiții de zeci de milioane de euro, dar și despre cele care vor demara în lunile următoare. Printre acestea se numără modernizarea intra-cartierelor, transformarea funicularului într-o pasarelă suspendată și animarea zonei Poiana Golului, acolo unde municipalitatea investește în infrastructura de agrement și aventură.
„Așteptările sunt mari de la 2026. Avem proiectele care urmează să se deruleze: reabilitarea microraioanelor 3, 4, Calea Caransebeșului, zona Catanga, Parcul Tricolorului, funicularul, care este în evaluare, și sperăm să demarăm cât mai repede lucrările acolo, alături de bobul de vară pe care îl vom face, la fel, în regie proprie, împreună cu o tiroliană și un parc de aventură în Poiana Golului. Sper să reușim să creăm aici o zonă de mare interes în centrul Reșiței, astfel încât să punem Reșița din punctul acesta de vedere pe hartă, să aducem tineri în oraș și să creăm puțină vitalitate în zona centrală”, a subliniat Ioan Popa.
Un alt proiect major este cel al dezvoltării zonei turistice Semenic – Văliug – Crivaia, implementat în colaborare cu Consiliul Județean Caraș-Severin, și pentru care s-a dat luna trecută ordinul de începere a lucrărilor.
„Continuăm cu proiectul Semenic, căruia i-am dat drumul împreună cu constructorul. Sper ca, aici, împreună cu Consiliul Județean să reușim să ducem lucrurile la bun sfârșit pentru că acest proiect va genera venituri substanțiale orașului și va genera foarte multe locuri de muncă nu doar în Reșița, ci și în toată zona subalpină Semenic”, a punctat Popa.
Primarul a amintit și despre investiția dezvoltată de municipalitate în zona IMR, care ar urma să fie gata în prima parte a anului viitor și care odată finalizată va aduce beneficii semnificative la bugetul local.
„Mai avem un proiect care îmi este drag și care este aproape de maturitate, 75% din el este executat. Vorbim despre parcul fotovoltaic, de 8,5 MW, care se întinde pe 15 hectare, și pe care, cu siguranță, în luna martie sau aprilie îl vom prelua și vom începe să producem curent electric cu el, lucru care va decomprima efortul financiar pentru curent electric al Primăriei Reșița și vom putea să mutăm două milioane de euro din zona de cheltuială pe zona de investiții”, a conchis edilul Reșiței.
Citeste mai mult