Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a solicitat, printr-o interpelare adresată ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila-Zoltán Cseke, o suplimentare a fondurilor pentru echilibrarea bugetelor locale pentru unitățile administrative angrenate în efortul de protecție a refugiaților.
Parlamentarul liberal sucevean a arătat că autoritățile administrației publice locale din județele aflate în proximitatea frontierei de stat cu Ucraina sau Republica Moldova au dat dovadă de o implicare și de o generozitate fără egal în ultimele săptămâni de la începerea conflictului militar din Ucraina.
„Grație autorităților locale din Nordul și Estul țării, precum și cetățenilor români din întreaga țară, România a ajuns un exemplu pozitiv de empatie și generozitate la nivel mondial. În acest sens, cred că domnia voastră cunoașteți faptul că președinții de consilii județene, primarii sau consilierii județeni și locali au colaborat constructiv pentru a acorda, din resursele locale, toate facilitățile necesare pentru refugiații ucraineni, fără să solicite expres sprijin financiar guvernamental”, afirmă Ioan Balan.
Având în vedere faptul că multe dintre unitățile administrației pu-blice locale din județele de la frontiera de Nord și Est au reale dificultăți în finanțarea cheltuielilor curente și în menținerea echilibrelor bugetare locale, în condițiile în care Guvernul României a activat mecanismele europene de finanțare a migrației și protecției civile, Ioan balan îi solicită ministrului Dezvoltării să precizeze în ce măsură o parte dintre aceste fonduri pot fi alocate și către unitățile administrației publice locale din județele de frontieră, care au angajat cheltuieli logistice pentru sprijinirea refugiaților.
De asemnea, parlamentaul liberal sucevean a cerut ca și din resurse financiare naționale să fie acordată o suplimentare a fondurilor pentru echilibrarea bugetelor locale pentru unitățile administrative angrenate în efortul de protecție a refugiaților. (O.S.)
The post Ioan Balan cere sume suplimentare pentru echilibrarea bugetelor localităților angrenate în criza refugiaților din Ucraina appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult