Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut în plenul Camerei Deputaților o Declarație în care a arătat că adoptarea legii care obligă administratorii drumurilor publice din România să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate marcate și semnalizate corespunzător, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică pentru crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni și suprafața carosabilului va contribui, cu siguranță, la diminuarea numărului victimelor accidentelor rutiere în rândul pietonilor.
“Trebuie să recunoaștem că, în ciuda înăspririi sancțiunilor pentru conducătorii auto, în ciuda îmbunătățirii unor elemente din infrastructura de transport rutier, țara noastră a rămas în fruntea clasamentului european privind numărul victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, întârzierile în modernizarea infrastructurii rutiere au contribuit și ele, în mod suplimentar, la aceste statistici nedorite”, a spus parlamentarul liberal sucevean.
Acesta a ținut să menționeze faptul că la originea acestei legi s-au aflat unele administrații locale din România, de la Suceava, Brașov sau Constanța, unde, după realizarea sistemelor de iluminat pentru trecerile de pietoni, numărul victimelor rezultate din accidente rutiere a scăzut cu până la 80%. “De exemplu, administrația liberală din municipiul Suceava a început să facă aceste investiții încă din anul 2019, fără să fie obligată de vreo lege, în acest sens. Acum, când pentru administratorii drumurilor publice obligația iluminării moderne a trecerilor de pietoni este însoțită și de sancțiuni, am convingerea că, în următorii ani, această măsură se va generaliza la nivelul întregii țări”, a declarat Ioan Balan.
El i-a felicitat pe toți deputații care au votat această lege, însă a atras atenția că pentru creșterea siguranței rutiere mai sunt încă foarte multe lucruri de făcut și a cerut, în primul rând, investiții. “Nu putem trece cu vederea că țara noastră, grație eforturilor Președintelui României și ale guvernelor liberale, are la îndemână oportunități financiare istorice pentru realizarea de investiții.
De aceea, îmi exprim speranța că în anii următori vom avea toate trecerile la nivel cu calea ferată dotate cu bariere automate și semnalizări moderne, că pe drumurile naționale se vor realiza investiții suplimentare pentru creșterea siguranței circulației, că vom finaliza cât mai multe centuri ocolitoare, pentru a scoate traficul intens de autovehicule din localități și, nu în ultimul rând, să avem conectate provinciile istorice ale țării prin autostrăzi moderne, rapide și sigure pentru conducătorii auto români. Mai avem foarte multe de făcut, însă modul în care Parlamentul României a adoptat măsura creșterii siguranței pentru pietoni îmi dă încredere că vom realiza toate obiectivele pe care ni le-am propus”, a mai declarat deputatul PNL de Suceava Ioan Balan. (C.A.)
The post Ioan Balan cere mai multe investiții în creșterea siguranței rutiere appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult