Ţara Haţegului este un loc binecuvântat de Dumnezeu, aici întâlnind o privelişte deosebită, precum şi numeroase vestigii istorice. În zonă găsim așezări aranjate şi bine întreţinute, locuite de oameni harnici şi muncitori.
Continuă lucrările la grădiniță
Acest lucru îl întâlnim, în mod normal, și în comuna hunedoreană Pui. Aşezarea din Ţara Haţegului, care are în componenţă 12 sate, respectiv Pui (localitatea de reşedinţă), Băiești, Federi, Fizești, Galați, Hobița, Ohaba-Ponor, Ponor, Râu Bărbat, Rușor, Șerel și Uric, întinse pe o suprafaţă apreciabilă, de circa 23.000 de hectare, este cea mai mare comună din judeţul Hunedoara ca şi populaţie, aici trăind în jur de 4.500 de oameni. În mod firesc, ținând cont de acest din urmă aspect, administrația publică locală din comună se gândește și la tinerele generații, cărora își propune să le ofere condiții cât mai bune de educație. “„Pot să anunț, cu bucurie, că am trecut peste toate obstacolele birocratice și vom finaliza lucrările la o nouă instituție de învățământ din comună. Este vorba despre o grădiniță cu program prelungit, cu o capacitate de 25 de locuri, care va deveni funcțională la începutul anului școlar 2023 – 2024. Grădinița va fi amplasată în zona școlii și a bazei sportive, iar lucrările au fost reluate de luna trecută”, a declarat Victor Tiberiu Stoica, primarul comunei hunedorene Pui.
Infrastructura rutieră, o prioritate
O altă preocupare majoră a reprezentanților administrației publice locale din comuna hunedoreană este și rețeaua de infrastructură rutieră, localitatea fiind una întinsă, cu o suprafață apreciabilă, de circa 23.000 de hectare. De altfel, o investiție din acest domeniu a fost finalizată chiar în această lună. „Am finalizat, înainte de Florii, reparațiile și modernizările la drumul de legătură dintre centrul de comună și satul aparținător Hobița. Pentru acest an mai avem și alte proiecte privind infrastructura rutieră, acestea derulându-se prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, se vor asfalta toate străzile din Ponor, drumul comunal care face legătura între DN 66 și Ohaba Ponor, o parte din centrul de la Pui, câte două ulițe în satele aparținătoare Râu Bărbat și Hobița și una în Rușor. Este vorba aici de o rețea rutieră de circa 12 kilometri”, a precizat primarul din Pui, Victor Tiberiu Stoica.
Vine târgul de 1 Mai
Comuna Pui oferă și câteva atracții turistice aici fiind vorba despre bisericile vechi din Ponor și Șerel, casele tradiționale țărănești, situl arheologic de la Ohaba Ponor și castrul roman de la Râu Bărbat, moara de apă de la Șerel , Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina ori cele trei rezervații naturale de pe raza comunei, respectiv „Fînațele Pui”, „Peștera Șura Mare” și „Locul fosilifer Ohaba Ponor”. Pe lângă acestea, comuna este cunoscută prin târgurile pe care le găzduiește. „Așa cum se știe, noi organizăm două mari târguri, pe 1 Mai și pe 14 octombrie. Acestea sunt cele mai mari târguri din partea de vest a țării. Pentru târgul de 1 Mai sper să putem să reluăm și activitatea de vânzare – cumpărare a animalelor, aceasta fiind principala atracție a manifestării. În prezent, din cauza unor boli, nu în zona noastră, însă, nu se permite comerțul cu animale, dasr sper să venim cu vești bune pentru cei care doresc să participe la apropiatul târg”, a mai spus Victor Tiberiu Stoica, primarul comunei Pui.
Acest articol Investiție finalizată în comuna Pui a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult