Caransebeșul a fost dintotdeauna un oraș cultural, cu oameni talentați și preocupați în a crea, într-un fel sau altul, opere care să dăinuiască în timp, lucrări prin care creatorii lor s-au înveșnicit, rămânând vii în memoria colectivă a urbei, chiar dacă unii dintre aceștia nu s-au născut la Caransebeș, dar pe care destinul i-a înrădăcinat în Cetatea de pe Timiș și Sebeș.
Printre oamenii de cultură care se potrivesc descrierii noastre, se numără și Dimitrie Ianculovici, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Profesor mult îndrăgit de elevi, pictor pasionat de arta culorilor și fotograf maestru în a surprinde acțiuni și momente aparte, Dimitrie Ianculovici ni s-a descoperit ca un adevărat artist, poate prea puțin cunoscut de tinerele generații.
Așadar, vă invităm să facem cunoștință cu unul dintre cei mai iubiți profesori ai anilor 1970-1980, care, deși nu ne mai poate povesti prin viu grai despre viața și profesia sa, continuă să grăiască prin opera sa, prin culoare și fotografie, dar și prin aceia care l-au cunoscut pe cel care a fost Dimitrie Ianculovici.
Și cine să-l fi cunoscut mai bine dacă nu soția sa Ildico Ianculovici?
Am pășit în locuința familiei Ianculovici cu emoție. Părea că intrăm într-o galerie de artă dedicată pictorului, pe care soția lui, de asemenea profesoară de desen, o păstrează cu sfințenie ca pe veșnică amintire a celui care i-a fost coleg, soț, partener.
„ Ne-am cunoscut la facultate și, în ultimul an, ne-am căsătorit”, povestește Ildico Ianculovici, privind parcă emoționată toate lucrările pregătite să le descopere ca pe o comoară de mare preț păstrată peste ani, lucrări prin care pictorul Dimitrie Ianculovici s-a înveșnicit.
Lumina și culorile de care a fost pasionat de-a lungul activității sale artistice le-a descoperit, prima dată, la Lugoj, acolo unde s-a născut în data de 19 august 1941 într-o familie de învățători. În orașul natal, a urmat cursurile şcolii generale si liceale. Tot în orașul natal, a făcut primii pași în arta picturii în cadrul Școlii Populare de Artă. Studiile superioare le-a urmat la Timișoara, în cadrul Facultaţii de Arte Plastice, unde avea să își întâlnească aleasa, apoi la Institutul „Nicolae Grigorescu” din București, pe care l-a absolvit în anul 1982.
„ Am fost repartizați la Caransebeș în 1963, când am terminat facultatea. Încă de la început, a fost foarte apreciat la Școala de Muzică și Arte Plastice, unde a și lucrat până la pensie. Elevii au ținut foarte mult la soțul meu, orele lui nu erau rigide.”
Un timp a funcţionat și ca metodist la catedra de desen de la Liceul Pedagogic din Caransebeș. Ca profesor, a pregătit numeroase generaţii de elevi, cu care a organizat anual expoziţii, așa cum este Iconia Hațegan, o fostă elevă a lui Dimitrie Ianculovici, care își amintește cu drag de orele cu desfășurate la Școala de Muzică și Arte Plastice din Caransebeș:
„Era un profesor tare simpatic, bun, știa să se poarte cu copiii, punea mult suflet, mereu ne încuraja, ne ajuta să învățăm. Și dacă desenul nu era foarte reușit, el avea mereu o vorbă bună, ne motiva, ne învăța cum să facem astfel încât data viitoare să iasă mai bine. Pentru mine, era o recreere, fugeam din Teiuș în centru să ajung la orele domnului profesor.”
Sala lui preferată de clasă era natura, unde deseori pornea cu elevii pentru a picta.
„Îmi amintesc cum luam șevaletul și mergeam pe dealuri împrejurul Caransebeșului, deasupra gării, unde pictam. Am avut și o expoziție la Casa de Cultură sub coordonarea domnului profesor Ianculovici. Îmi aduc aminte cu bucurie de acele vremuri”, adaugă Iconia Hațegan.
Dimitrie Ianculovici a condus mulți ani cercul de pictură de la Casa de Cultură din Caransebeș, având roade bogate, mărturie stând expozițiile organizate îndeosebi în cadrul „Zilelor Culturii din Caransebeș”.
El însuși a organizat expoziții personale, cu peisaje, portrete, naturi statice, picturi abstracte fie la Casa de Cultură, fie la Muzeul Județean de Etnografie si al Regimentului de Graniţă din Caransebeș. În 1989, cu prilejul unei expoziții internaționale de pictură la Reșiţa, a fost oficial declarat membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
„ Avea o activitate foarte vastă. Se ocupa cu multe. A activat în cadrul Casei de Cultură, a participat și la cenacluri literare. L-a cunoscut personal pe George Suru, erau apropiați ca gândire. A ilustrat cărți, coperta unor cărți de poezii ale poetului în grai bănățean Nichifor Mihuța”, povestește Ildico Ianculovici.
Pe lângă lucrările expuse pe pereți, peisajul este guvernat și de o bibliotecă impresionantă, în care, printre alte cărți, se odihnește și lucrarea susținută pentru gradul I, dedicată culorilor.
„Citea mult. Și era preocupat de culori. Lucrarea susținută pentru gradul I a fost despre culori. Are multe picturi în guașă și în ulei.”
În multe dintre lucrările sale, este reprezentată marea cu nuanțe de albastru care parcă dau viață cu adevărat picturii, încât îți pare, pentru o clipă, că și auzi valurile mării.
„ I-a plăcut foarte mult marea. Mergeam la Constanța, acolo avea o piatră a lui unde stătea și picta marea”, își amintește doamna Ianculovici privind aievea marea pictorului ei.
Dincolo de picturi și desene, Ildico Ianculovici scoate și un dosar plin de fotografii, lucru puțin știut de caransebeșeni. Dimitrie Ianculovici era și un fotograf desăvârșit, surprinzând oameni în mișcare, chipuri, lumini și umbre, peisaje, pe toate redându-le cu la fel de mult talent nu doar prin pensulă, ci și prin obiectivul aparatului de fotografiat.
„S-a ocupat și cu fotografiatul, avea aparatele lui de fotografiat. Unele dintre fotografii au fost donate, altele vândute. A surprins artistic, prin fotografie, mișcarea. În multe dintre lucrările sale, e reprezentată o femeie, aceea fiind eu”, povestește cu plăcere doamna Ildico, cea care nu i-a fost doar soție, colegă, parteneră, ci și muză.
„S-a îmbolnăvit în anul 1985 și a murit în 14 octombrie 1999. Există în apartament camera în care, în ultima perioadă a vieții lui, s-a retras, atelierul lui, în care a lucrat și a citit foarte mult. Păstrez fotoliul lui. Atunci când intra în atelierul lui, nu îi plăcea să asistăm la munca lui. Era un om interiorizat”, își amintește profesoara Ianculovici despre ultima perioadă de viață a soțului ei.
Am văzut și noi fotoliul care, înconjurat de pereții împodobiți cu lucrările sale, parcă îl așteaptă pe pictor să se mai odihnească o clipă în el. Locuința familiei Ianculovici e atât de vie, plină de culoare, bogată în adevăratul sens al cuvântului, cu lucruri care nu își pierd valoarea sentimentală peste ani, care păstrează atât de vie amintirea unui artist care a fost și care îl descoperă atât de bine pe pictorul Dimitrie Ianculovici celui care nu l-a cunoscut niciodată.
„Amintirile mele sunt foarte subiective și emoționale. Era un om foarte retras, interiorizat, dar s-a ocupat cu foarte multe lucruri.”
Lucruri care ne fac zestrea culturală mai bogată prin povestea, trăirile și felul în care artistul a dat formă și culoare lumii, prin care profesorul a format generații și prin care fotograful a surprins mișcări, activități și emoții, transformând fotografia într-o artă. Un artist complet, care a trăit și a grăit prin culoare, care s-a desăvârșit prin tinerii pe care i-a călăuzit pe cărările picturii și care s-a refugiat pe aceleași cărări până la plecarea sa în alte culori ale Universului.
Citeste mai mult