Bătălie la muchie de cuțit pentru intrarea în turul al doilea cu candidatul AUR! Liderul USR, Andrei Plujar, spune că există o șansă reală pentru Nicușor Dan.
Președintele USR Caraș-Severin crede că vom avea o finală între Nicușor Dan și George Simion, asta după ce partidul a tăiat în carne vie și i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. La această oră, pe numărătoare, Lasconi a strâns aproximativ 171.000 de voturi, un procent de 2.61% dintr-un total de 81.95% din secții numărate. Nicușor Dan este în spatele lui Crin Antonescu, cu 1,2 milioane de voturi la 1,4 milioane.
„Sunt optimist, dar sunt totuși rezervat. Știm din experiența exit-pollului din noiembrie 2024 că datele au fost cu totul altele la numărarea voturilor. Din informațiile noastre, cel mai probabil turul doi va fi între George Simion și Nicușor Dan. Rezultatul Elenei Lasconi este unul previzibil. Multă lume ne-a blamat pentru că am luat o măsură drastică, extrem de neplăcută. Nu a fost ceva ce ne-am fi dorit, dar, totuși, a fost un gest absolut necesar pentru că asta ne indicau toate sondajele. Ne așteaptă o noapte lungă”, a declarat Andrei Plujar, deputat USR.
Citeste mai mult