• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
19/07/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Olt

Interzice UE centralele de apartament? Ministrul Mediului oferă poziţia oficială a Guvernului

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
19/07/2025
in categoria Stiri Olt
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Ministrul Mediului, despre scenariul interzicerii centralelor de apartament: Fake news. „Îl provoc pe orice om să găsească norma de la nivel european prin care se impune statelor să nu mai fie instalate centrale”, spune Diana Buzoianu.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, susţine că ideea interzicerii centralelor de apartament de către Uniunea Europeană este un fake news, ea precizând că nu există vreo decizie la nivel european care să interzică instalarea centralelor.
Întrebată în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, despre scenariul vehiculat în special în mediul online că Uniunea Europeană va interzice centralele de apartament, Diana Buzoianu a spus că este vorba despre un fake news.
”Este fake news. Pe partea de mediu, cel puţin, există nişte platforme foarte ocupate să dea nişte dezinformări, nu doar la nivel de România, ci la nivel european. Practic, cei care luptă pentru un mediu sănătos sunt vinovaţi pentru toate relele pământului, pentru mişcările extremiste de la nivel european şi naţional. Îl provoc pe orice om care vrea să-mi argumenteze concret să găsească norma de la nivel european prin care se impune statelor să nu mai fie instalate centrale. Nu există”, a afirmat Diana Buzoianu.
Ministrul Mediului a admis că au existat nişte discuţii la nivel european pe această temă, însă nu a fost adoptată nicio normă.
”E şi treaba noastră, a politicienilor şi a celor care sunt la masa deciziei să arate dezinformările astea. Pentru că ele cresc şi creează frici care sunt folosite apoi în scop electoral de către mişcările extremiste”, a adăugat Buzoianu.
Uniunea Europeană NU interzice cazanele/sistemele de încălzire (de exemplu centralele, boilere, încălzitoare etc.) pe bază de combustibili fosili.
În 2020, Comisia a prezentat Strategia privind valul de renovări ale clădirilor ca parte a Pactului verde european iar revizuirea Directivei privind performanța energetică a clădirilor este o inițiativă-cheie. Recent Parlamentul European a adoptat prevederile convenite cu Consiliul care vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor.
Dispozițiile Directivei privind performanța energetică a clădirilor vor sprijini astfel eforturile UE de a scădea emisiile de carbon în Uniune.
Acesta aduce beneficii concrete cetățenilor în contextul Pactului Verde European prin:

îmbunătățirea calității vieții oamenilor, acasă și la locul de muncă
cresterea comfortului locuintelor si reducerea facturilor la energie.

Concret, Directiva privind performanța energetică a clădirilor convenită de Parlamentul European și statele membre ale UE prevede eliminarea treptată până în 2040 a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili. Prin urmare, nu se interzic sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente.
După intrarea în vigoare a directivei, guvernele vor avea posibilitatea de a elimina treptat anumite dispozitive de încălzire pe baza emisiilor acestora, a tipului de combustibil utilizat sau a ponderii minime a energiei din surse regenerabile folosite.
În plus, guvernele vor trebui să stabilească măsuri specifice pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizați pentru încălzire și răcire până în 2040.
Directivele UE lasă guvernelor naționale flexibilitate în ceea ce privește îndeplinirea de către acestea a aspirațiilor și a obiectivelor generale agreate. Legislația este concepută astfel încât să țină seama de toate particularitățile naționale ale parcului imobiliar și ale mixului energetic din fiecare țară.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: Există schimbări climatice şi deja ele ne afectează. Vedem sudul României care este în proces de deşertificare, vedem inundaţiile şi fenomenele extreme
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, susţine că există schimbări climatice în România, afirmând că oraşele nu sunt pregătite să facă faţă acestor schimbări, fiind nişte ”insule de căldură betonate”.
Întrebată, în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă ea consideră că există schimbări climatice, Diana Buzoianu a declarat că acestea există şi că deja ne afectează.
”Sunt schimbări climatice şi cred că asta ar trebui să fie diferenţa esenţială între un politician care se vrea populist şi care vrea să hrănească teorii ale conspiraţiei şi un politician care vrea să-şi bazeze politicile publice pe ştiinţă. Este un consens în peste 97 la sută din comunitatea ştiinţifică nu doar că există schimbări climatice, dar că oamenii sunt responsabili prin activităţile lor de schimbările climatice. Deci, da, răspunsul este că există schimbări climatice şi deja ele ne afectează. Vedem sudul României care este în proces de deşertificare, vedem inundaţiile, fenomenele extreme care din ce în ce mai mult ne afectează. Este treaba noastră să luăm măsuri, să putem să adaptăm oraşele, comunităţile noastre la schimbările climatice care sunt deja aici”, a afirmat ministrul Mediului.
Ea consideră că oraşele din România nu sunt pregătite să facă faţă schimbărilor climatice.
”Vedem că sunt practic insule de căldură betonate, o parte dintre ele. De ce se întâmplă asta? Păi au fost distruse spaţiile verzi. Haideţi să ne uităm în Bucureşti, cu Parcul IOR. În continuare, avem nişte discuţii şi a fost unul dintre proiectele prioritare pe care eu le-am pus şi pe care le-am negociat în coaliţie, în programul de guvernare. Măcar pentru spaţiile care au fost istoric parcuri să existe o lege specială, să nu mai poată să fie construit acolo. Astăzi amenda este derizorie, 25 de lei dacă distrugi un copac. Noi trebuie să gândim o legislaţie în care în aceste cazuri să devină infracţiune, ca să nu ne trezim şi cu alte parcuri distruse, parcuri istorice, pentru că oraşele acestea, la prima ploaie, la prima căldură, de fapt devin nişte cuşti pentru noi toţi”, a adăugat ministrul Diana Buzoianu.
Sursa: romaniatv.net
Articolul Interzice UE centralele de apartament? Ministrul Mediului oferă poziţia oficială a Guvernului apare prima dată în Olt Alert.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Caz revoltător la Râmnicu Vâlcea! Sinecură de lux în Târgul Râureni: Ionel Nedeluș, polițist pensionar, uns șef la Piața Prest 

Urmatorul articol

Iuliana Radi: Un pas spre analfabetism cultural: bibliotecile comasate, comunitățile uitate!

Related Posts

Stiri Olt

Horoscop 20 iulie 2025. Claritate, consecvență și sinceritate: cheia relațiilor și succesului personal

19/07/2025
Stiri Olt

Calendar ortodox 20 iulie 2025. Sărbătoare uriașă pentru creștini, astăzi: Este prăznuit Sfântul Ilie

19/07/2025
Stiri Olt

Un microbuz a luat foc pe DN56A, la ieșirea din localitatea Șimian.

19/07/2025
Stiri Olt

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit, avea 24 de ani

19/07/2025
Stiri Olt

Ilie Bolojan dă afară 40% din personalul Guvernului, elimină cheltuielile de restaurant și îi obligă pe demnitari să-și conducă singuri mașinile

19/07/2025
Stiri Olt

Un tânăr de 24 de ani a MURIT după ce s-a prăbușit cu planorul pe un câmp din Olt/ VIDEO+FOTO

19/07/2025
Next Post

Iuliana Radi: Un pas spre analfabetism cultural: bibliotecile comasate, comunitățile uitate!

Cele mai recente stiri

  • Iuliana Radi: Un pas spre analfabetism cultural: bibliotecile comasate, comunitățile uitate! 19/07/2025
  • Interzice UE centralele de apartament? Ministrul Mediului oferă poziţia oficială a Guvernului 19/07/2025
  • Caz revoltător la Râmnicu Vâlcea! Sinecură de lux în Târgul Râureni: Ionel Nedeluș, polițist pensionar, uns șef la Piața Prest  19/07/2025
  • Horoscop 20 iulie 2025. Claritate, consecvență și sinceritate: cheia relațiilor și succesului personal 19/07/2025
  • EXCLUSIV | Vasile Marica, sindicalistul milionar din Finanțe: de la lider de sindicat la baron cu casă în Otopeni, terenuri și peste 15.000 lei lunar din funcții sindicale 19/07/2025
  • Calendar ortodox 20 iulie 2025. Sărbătoare uriașă pentru creștini, astăzi: Este prăznuit Sfântul Ilie 19/07/2025
  • De Sfântul Ilie nu e bine să tăiem nimic cu cuțitul, ca să nu atragem grindina 19/07/2025
  • EXCLUSIV. Baron de sindicat pe bani publici: Marius Nistor, 30.000 lei pe lună din 10 surse, anunță grevă contra austerității 19/07/2025
  • Petrolul Ploiești a pierdut meciul cu FCSB. Scor 0-1 19/07/2025
  • Donald Trump reafirmă că loviturile americane au „aneantizat” siturile nucleare iraniene 19/07/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24