La Spitalul Clinic CF Timișoara a fost deschis un nou compartiment de ortopedie, unde s-au realizat deja peste 20 de intervenții, în premieră. Pacienții pot beneficia gratuit de operații și tratamente moderne, inclusiv terapia cu plasmă bogată în trombocite.
Din iunie, Spitalul CF Timișoara are un compartiment de ortopedie integrat în secția de chirurgie generală. În doar câteva săptămâni, echipa medicală a realizat peste 20 de operații ortopedice specializate.
„Operațiile de părți moi în ortopedie se referă la intervențiile chirurgicale care implică structuri ce nu sunt osoase, dar care contribuie la susținere, stabilitate și mișcare. Aici includem ligamentele, tendoanele, mușchii sau bursele sinoviale.”, a explicat Cosmin Gridan, medic primar ortoped și managerul spitalului.
Printre operațiile efectuate se numără: reparații ale tendonului lui Achile, eliberarea nervului median (canal carpian), tratamente pentru deget în resort, excizii de chisturi sinoviale, bursectomii (cot și genunchi) și corecții pentru Hallux Valgus.
Spitalul se pregătește pentru o nouă etapă de dezvoltare în ortopedie. În curând, vor fi realizate și intervenții artroscopice, care permit tratarea leziunilor de menisc, ligament încrucișat sau reconstrucția ligamentelor colaterale. Se lucrează deja la achiziționarea echipamentelor necesare.
În paralel, continuă administrarea terapiei cu plasmă bogată în trombocite (PRP), un tratament minim invaziv care stimulează regenerarea țesuturilor. Este folosit cu succes în cazuri de gonartroză, coxartroză, artroza umărului și gleznei, dar și pentru tendinite sau rupturi parțiale de ligamente și mușchi.
„Avem pacienți din întreaga țară care vin special pentru această procedură. Printre afecțiunile care pot beneficia de administrarea acestui ser se numără bolile articulare – gonartroză, coxartroză, artroza umărului și a gleznei. Plasma reduce inflamația și încetinește degradarea cartilajului, dar ajută și la regenerarea țestului afectat în cazul leziunilor musculo-ligamentare.”, adaugă dr. Gridan.
Consultațiile, intervențiile și tratamentele sunt gratuite, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau specialist. Serviciile sunt disponibile atât în ambulatoriul de ortopedie, cât și în cadrul noului compartiment din spital.
Citeste mai mult