„Întâlnirea moților cu istoria” a ajuns la ediția cu numărul 50, în acest am. Duminică, a avut loc ceremonia omagială pregătită de gazde, respectiv de Primăria comunei Buceș, în satul Dupăpiatră. Oficialitățile au depus coroane de flori la monumentul ridicat în memoria moților care și-au dat viața pentru ca ei și toți românii din Transilvania să beneficieze de toate drepturile care se cuveneau națiunii majoritate.
„În fiecare an, pășesc cu emoție pe aceste locuri în care s-a scris o pagină însemnată din istoria românilor din Ardeal. Fiecare palmă de pământ din defileul de la Cheia-Dupăpiatră spune și acum povestea curajului și eroismului moților conduși de Avram Iancu în timpul Revoluției de la 1848-1849. Astăzi, la 174 de ani de la începutul Revoluției de la 1848, am venit la Dupăpiatră în semn de respect și recunoștință pentru faptele înaintașilor, am venit să cinstesc memoria tuturor celor care s-au jertfit pentru apărarea credinței, a dreptății sociale și naționale. Mi-am plecat fruntea cu smerenie și am adus un pios omagiu Eroului Național Avram Iancu și tuturor luptătorilor săi din munții Apuseni. Eroii rămân mereu vii în inimile noastre! În memoria colectivă, Eroii nu mor niciodată! Faptele lor de vitejie ne sunt exemplu și ne îndeamnă să apărăm aceste pământuri, să păstrăm nealterate valorile naționale și spirituale moștenite de la înaintași. Fără această legătură strânsă cu trecutul istoric, România de azi nu ar putea exista ca stat liber și independent”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
„Crăișorul Munților” a fost una dintre cele mai strălucite personalități născute în ținutul Apusenilor, nu departe de aici. Datorită hotărârii și determinării transmise de Avram Iancu și de prefecții săi în acele zile grele, moții din Apuseni au luptat cu toate forțele pentru apărarea acestor pământuri și pentru câștigarea drepturilor sociale și naționale cuvenite națiunii majoritare din Transilvania.
„M-am bucurat să fiu prezentă și anul acesta la ”Întâlnirea moților cu istoria”, manifestarea cultural – patriotică și religioasă organizată de 50 de ani în satul Dupăpiatră (comuna Buceș, județul Hunedoara). Evenimentul este dedicat cinstirii memoriei martirilor neamului românesc și mai ales a victoriei moților aflați sub conducerea lui Avram Iancu împotriva armatei maghiare, în anul 1849.
„Aici, românii moţi, sub conducerea lui Avram Iancu şi a tribunilor săi, au luptat şi au învins la 19 mai 1849. Românul ţine minte! Honor et Patria” , scrie pe crucea ridicată pe versantul drept al strâmtorii de la Cheia, iar noi toți avem datoria de suflet să nu-i uităm nicicând pe acești eroi, să le cinstim memoria și să vorbim generațiilor viitoare despre faptele lor de vitejie, despre jertfă și patriotism”, a precizat Vetuța Stănescu, deputat PNL.
Acest articol „Întâlnirea moților cu istoria”, la cea de-a 50-a ediție a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult